X

iPhone 6S compatibil cu retele 4G+ confirmat de un operator de telefonie mobila

iPhone 6S compatibil cu retele 4G+ a fost confirmat de un operator de telefonie mobila, mai exact partenerul asiatic al celor de la Apple numit China Mobile a prezentat intr-o conferinta de presa producatorii de smartphone-uri ce vor oferi suport pentru noua sa retea 4G+ Cat.6 LTE.

Dupa cum puteti vedea din imagine, compania Apple se afla in randul producatorilor de smartphone-uri care vor oferi suport pentru acest tip de retea, astfel ca iPhone 6S compatibil cu retelele 4G+ va fi lansat cel mai probabil in toamna acestui an in lumea intreaga.

Saptamana trecuta am vazut primele dovezi ale faptului ca iPhone 6S va fi compatibil cu retelele 4G+, presupuse componente folosite pentru fabricarea noului smartphone al companiei Apple fiind utilizate pentru a demonstra implementarea unei asemenea compatibilitati pentru noi.

Avand in vedere ca multi producatori de smartphone-uri au inceput sa ofere suport pentru retelele 4G+ inca din cursul anului trecut, era de asteptat ca anul acesta compania Apple sa faca un pas similar pentru iPhone 6S si iPhone 6S Plus, iar informatiile aparute pana acum confirma acest lucru.

Compatibilitatea iPhone 6S cu retelele 4G+ ne va permite sa navigam pe internet la viteze ce ating 300 Mbps, deci duble fata de cele actuale, vitezele de upload ramanand in continuare fixe la 50 Mbps, insa acest lucru conteaza mai putin in momentul de fata.

In Romania toti cei 3 mari operatori de telefonie mobila, Orange, Vodafone si Telekom, au retele 4G+ active in Bucuresti si alte cateva zone din tara, iar lansarea iPhone 6S va genera cu siguranta si o extindere a acoperirii acestui tip de retele in tara noastra.

Retelele 4G au fost extinse extrem de mult in ultimul an de zile in Romania si operatorii de telefonie mobila promoveaza inclusiv retelele 4G+, astfel ca din moment ce iPhone 6S va fi compatibil cu ele, vom avea posibilitatea de a il folosi la capacitate maxima.

This post was last modified on iul. 6, 2015, 6:00 PM 18:00

Disqus Comments Loading...