Samsung Galaxy S6 Edge+ are o camera principala de 16 megapixeli care este capabila sa inregistreze poze la o rezolutie de 5312 x 2988 pixeli, ea avand stabilizator optic de imagine, LED Flash, deschidere f/1.9, dimensiune de pixel 1.2μm, distanta focala de 28mm, dimensiune senzor imagine 1/2.6″ capacitate de a filma 4K la 30 FPS si slow motion la 120 FPS.
In ceea ce priveste camera frontala vorbim despre un senzor de 5 megapixeli capabil sa inregistreze clipuri video in format 1440p la 30 de cadre pe secunda, ea avand disponibila si functia HDR pentru inregistrarea de selfie-uri cat se poate de clare.
Pentru cele doua camere Samsung Galaxy S6 Edge+ are si o aplicatie pe masura, ea afisand imaginile in timp real pe intregul ecran, lucru extrem de important, insa optiunile disponibile nativ surclaseaza fara discutie aplicatia nativa Camera a iOS-ului.
Mai exact, folosind aplicatia nativa a Android puteti controla orice de la ISO si pana la tonalitatea culorilor, iar dupa inregistrarea unei poze veti avea din start o multitudine de optiuni pentru editarea lor in ideea de a le face exact asa cum le doriti.
Lasand la o parte software-ul, hardware-ul este cel care impresioneaza la Samsung Galaxy S6 Edge+, camera sa de 16 megapixeli inregistrand poze mult mai clare, mai luminoase si mai exacte decat camera de 8 megapixeli a iPhone 6S Plus, dar desigur ca deja va asteptati la asa ceva.
Cei de la Samsung folosesc un senzor de imagine mult mai performant in camera principala a Samsung Galaxy S6 Edge+ decat Apple in iPhone 6 Plus, iar acest lucru este vizibil nu doar in specificatiile sale, ci si in calitatea pozelor, inclusiv in cazul celor facute noaptea fara LED flash.
Daca trecem la camera frontala diferenta dintre iPhone 6 Plus si Samsung Galaxy S6 Edge+ este colosala, primul avand o camera de 1.2 megapixeli, in timp ce al doilea are una de 5 megapixeli. Camera foarte buna are si o serie extrem de lunga de optiuni care va permit sa modificati orice aspect al selfie-urilor voastre, inclusiv doar anumite portiuni ale pozelor pentru a le infrumuseta.
Desi pozele inregistrate folosind camera frontala sunt impresionante, mai putin impresionant este faptul ca uneori aplicatia Camera din Android are probleme in a tine pasul cu miscarile facute de catre utilizator, astfel ca s-ar putea sa va vedeti “in reluare” in ea.
In ciuda acestui lucru, puteti vedea si singuri ca Samsung Galaxy S6 Edge+ ofera totusi o experienta mult mai buna de inregistrare a selfie-urilor si asta in principal multumita senzorului de imagine mai mare si mai performant.
Traducand aceste specificatii in experienta de utilizare, veti avea poze cu mult mai clare, mai luminoase si mai mari, camera din Samsung Galaxy S6 Edge+ avand un senzor mai mare care este capabil sa cuprinda inclusiv mai mult din ceea ce se afla in preajma voastra fara a folosi un selfie stick.
Imaginile si clipurile video din acest articol prezinta cat se poate de bine diferentele care exista intre camerele celor doua terminale si sper doar ca zvonurile care sugerau faptul ca Apple va implementa camere de 5 si respectiv 12 megapixeli in iPhone 6S si iPhone 6S Plus sa se adevereasca.
Voi ce parere aveti ?
This post was last modified on sept. 11, 2015, 1:34 PM 13:34