X

eMAG Apple Shop si implicarea Apple

eMAG Apple Shop a fost lansat vineri de catre cel mai mare magazin online din Romania, eMAG, si spre surprinderea mea cateva sute de persoane au stat la coada pentru a intra in micul spatiu amenajat pentru el in showroom-ul eMAG.

Presupun ca strategia smechera de marketing a celor de la eMAG a fost la baza acestei realizari, multi avand impresia ca se deschide un Apple Store, cand in realitate vorbim despre un magazin care arata precum cele ale altor reselleri din Romania, doar ca a fost deschis de catre eMAG.

Cei de la eMAG au investit 1 milion de dolari in deschiderea acestui magazin, probabil majoritatea in stocul de produse, insa conform lui Iulian Stanciu, CEO al eMAG, compania Apple ar fi avut o implicare directa in deschiderea eMAG Apple Shop in Romania.

Mai exact, Iulian Stanciu sustine ca Apple a “construit” tot ceea ce este in eMAG Apple Shop si aici includem mobila, compania americana echipandu-l complet pentru deschidere, cei de la eMAG punand la dispozitie doar spatiul necesar pentru amplasarea lor.

Este singurul loc din România în care Apple s-a implicat direct. Tot ce avem aici este construit de Apple, direct. Noi am pus doar spaţiul la dispoziţie, ei au venit şi ei l-au echipat complet, cu echipamente, cu design, produse, tot. Şi asta este important, pentru că produsele se găsesc acum peste tot, dar ceea ce oferim noi în primul rând este experienţa care înseamnă toată atmosfera de aici, cu lumină, produsele, cum sunt aşezate, sunet, plus consultanţi. Sunt doi consultanţi ai Apple. O să rămână unul care are rol de trainer şi restul oamenilor noştri sunt trainuiţi de către Apple.

Mai mult decat atat, CEO-ul eMAG sustine ca in eMAG Apple Shop exista acum doi consultanti Apple care au pregatit angajatii eMAG, unul dintre ei urmand a ramane pentru a-i pregati in continuare si pe ceilalti angajati eMAG care vor lucra in magazin.

Desi Apple verifica si certifica in mod direct magazinul fiecarui reseller nou si impune ca angajatii acestuia sa fie pregatiti de catre consultantii sai, nu am auzit pana acum ca Apple sa investeasca in deschiderea vreunui reseller, indiferent cat de mare sau mic ar fi el.

Conform CEO-ului eMAG, vanzarile de produse Apple prin intermediul magazinului sau online totalizeaza 30 de milioane de euro anual, majoritatea produsi de catre terminalele iPhone, asa ca eMAG Apple Shop are rolul de a atrage atentia si asupra Mac-urilor.

Cat succes va avea eMAG Apple Shop ramane de vazut, insa nu uitati ca vorbim doar despre un nou magazin din categoria resellerilor si nimic mai mult.

Sunt curios sa aflu parerea voastra despre eMAG Apple Shop avand in vedere ca nu am reusit inca sa-l vizitez.

This post was last modified on sept. 20, 2015, 12:40 PM 12:40

Disqus Comments Loading...