RCS & RDS ofera INTERNET NELIMITAT gratuit in Digi Mobil 4G pentru toti abonatii serviciilor sai de telefonie mobila, promotia operatorului de telefonie mobila fiind desfasurata in perioada 21 octombrie – 31 decembrie 2015 atat pentru clientii existenti, cat si pentru cei noi.
Abonamentele din gama Complet 2, 3, 5 sau Optim 2, 3, 5 vor beneficia de internet nelimitat in Digi Mobil 4G, atat timp cat au un terminal compatibil cu reteaua 4G LTE a operatorului de telefonie mobila Digi Mobil detinut de catre cei de la RCS & RDS.
Practic, toti cei care folosesc reteaua Digi Mobil 4G vor beneficia de internet nelimitat gratuit, adica vor putea naviga pe internet la viteza maxima oferita de retea cu un numar nelimitat de GB de trafic, viteza nefiind redusa dupa depasirea celor 10 GB oferiti standard.
Miscarea celor de la Digi Mobil este extrem de interesanta deoarece vorbim despre internet nelimitat intr-o retea 4G noua, oferta fiind indisponibila la vreun alt operator de telefonie mobila din Romania, chiar daca in cazul Digi Mobil 4G vorbim despre acoperire limitata.
Din punctul meu de vedere, promotia celor de la RCS & RDS este grozava, atat timp cat utilizatorii sunt constienti de faptul ca acoperirea 4G a Digi Mobil este limitata si ca viteza de navigare pe internet prin 4G nu este la fel de buna precum cea a Orange, Telekom sau Vodafone.
Internet mobil nelimitat in reteaua Digi Mobil 4G
RCS & RDS ofera abonatilor Digi Mobil, in perioada 21 octombrie-31 decembrie 2015, internet NELIMITAT in reteaua 4G, fara LIMITARE DE VITEZA si FARA niciun cost suplimentar la abonament. Oferta promotionala se adreseaza atat clientilor existenti cat si celor care contracteaza acum unul dintre abonamentele din gama Complet2, 3, 5 sau Optim2, 3, 5, Nelimitat si utilizeaza un echipament compatibil in reteaua Digi Mobil 4G (LTE TDD in banda 38 LTE TD 2600).
Compania pune la dispozitia clientilor sai telefoane mobile compatibile 4G, din gama producatorilor Allview (Allview E3 Living, Allview P5 Energy, Allview E4 Lite, Allview E4, Allview X2 Soul Pro, Allview P8 Energy – in curand), Microsoft Lumia 640 LTE Dual SIM (in curand), Philips (Philips S396, Philips V526) si HTC (HTC One M9). Preturile echipamentelor din oferta Digi Mobil incep de la 499 lei (TVA inclus) si pot fi achizitionate in rate, incepand de la 21 lei/luna, fara dobanda.
“Strategia companiei pe segmentul de telefonie mobila a fost bazata inca de la inceput pe dezvoltarea retelei pentru a le oferi clientilor nostri acoperire buna, dar si viteze mari de transfer pentru traficul de date mobile de care acestia au nevoie. Investitiile noastre din ultimii ani in reteaua Digi Mobil ne permit sa le oferim acum utilizatorilor nostri un pachet generos de beneficii: convorbiri si internet mobil nelimitate, viteze mai mari de acces, dar si echipamente corespunzatoare. Vom continua in acelasi mod in care am inceput, astfel incat sa raspundem rapid la nevoile de comunicare ale clientilor care au incredere in serviciile companiei.” a declarat Valentin Popoviciu, Vicepresedinte RCS & RDS.
In prezent, compania a implementat tehnologia 4G in urmatoarele orase din tara: Arad, Bucuresti, Brasov, Cluj, Constanta, Craiova, Iasi, Oradea, Pitesti, Ploiesti, Sibiu si Timisoara, acoperirea de exterior in acestea urmand sa fie finalizata la 15 Noiembrie 2015. A doua etapa a proiectului urmeaza sa fie finalizata pana la finalul acestui an, cand utilizatorii din 15 orase din Romania vor putea beneficia de vitezele de acces la internetul mobil pe care le ofera tehnologia 4G: Alexandria, Baia Mare, Braila, Drobeta Turnu Severin, Galati, Hunedoara, Ramnicu Valcea, Resita, Satu Mare, Slatina, Targu Jiu, Targu Mures, Vaslui, Barlad, Lugoj, precum si Valea Prahovei si zona turistica Brasov. Utilizatorii pot urmari acoperirea 4G pe site-ul companiei.
Pentru a beneficia de vitezele 4G, utilizatorii trebuie sa isi activeze serviciul direct de pe telefonul mobil, tastand *111# (gratuit) sau telefonic la *777.