X

Noi detalii despre masina Apple

Masina Apple este in plin proces de dezvoltare in SUA, compania Apple avand peste 1000 de angajati implicati in procesul de aducere a sa pe piata, iar o parte dintre ei au participat la una dintre cele mai mari conferinte dedicate producatorilor de masini si de componente pentru ele.

O parte dintre acesti angajati au participat la cea de-a 17-a editie a unei conferinte dedicate prezentarii de caroserii pentru automobile, aceasta avand loc in Germania in perioada 20 – 22 octombrie, reprezentanti ai celor mai mari producatori de automobile fiind prezenti.

Impreuna cu ei au participat si reprezentantii unora dintre cei mai mari producatori de componente pentru masini, producatori de elemente de caroserie sau sasiuri, ori companii specializate pe producerea, asamblarea sau vopsirea de caroserii pentru automobile.

Din partea Apple a participat o companie numita Sixty Eight Research, ea fiind “conectata” in trecut cu cei din Cupertino de catre jurnalistii americani, obiectul sau real de activitate nefiind stiut pana acum cand angajatii au participat la aceasta conferinta.

Desi cei de la Tesla nu au fost prezenti la aceasta conferinta, angajatii companiei Apple cu siguranta au dorit sa intre in legatura cu companiile care pot oferi ajutor in producerea unei masini electrice si autonome, Apple urmand a apela la aceeasi furnizori precum competitorii sai.

Apple nu a recunoscut vreodata ca dezvolta o masina si probabil nici nu o va face avand in vedere natura subiectului, insa iata ca apar tot mai multe dovezi ale faptului ca din Cupertino vom vedea, cel mai probabil, in 2017 un automobil care va completa actuala lista de produse.

Disqus Comments Loading...