OS X 10.11.4 beta a fost lansat zilele trecute de catre compania Apple pentru dezvoltatorii de aplicatii pentru platforma OS X, iar cei din Cupertino au implementat in sfarsit suport pentru Live Photos in aceasta versiune a sistemului de operare pentru Mac-uri.
Pana in momentul lansarii acestui build al OS X, Live Photos puteau fi vazute doar prin intermediul aplicatiei Photos si putea fi partajate doar prin iCloud PhotoStream, insa incepand de acum ele pot fi trimise si vazute prin iMessage si aplicatia Messages.
Practic utilizatorii pot transfera Live Photos in calculator, le pot vedea asa cum au fost create si le pot trimite prietenilor prin iMessage direct de pe Mac in loc sa foloseasca un iDevice pentru partajarea respectivei poze.
Dupa cum puteti vedea din imaginea de mai sus, compania Apple marcheaza Live Photos cu o iconita speciala prezenta in partea stanga jos a imaginii, astfel ca oricine va avea poza in fata va sti ca trebuie sa faca un click lung pe ea pentru a vedea animatia si a auzi sunetul.
De ce a durat atat de mult pentru ca OS X sa aiba suport pentru Live Photos, din moment ce functia exista de peste 3 luni, e greu de spus, insa pentru ca OS X 10.11.4 este oferit in format beta, va mai trece ceva timp pana cand utilizatorii obisnuiti se vor putea bucura de ea.