In cursul acestei dimineti Vodafone Romania a anuntat rezultatele financiare pentru trimestrul al treilea al anului sau fiscal 2015 – 2016, el acoperind perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2015, teoretic al patrulea trimestru normal al anului 2015.
Conform celor de la Vodafone Romania, la finalul lunii decembrie compania avea 9.101.292 de clienți, dintre care 8.463.213 utilizatori ai serviciilor mobile, venitul per utilizator ajungand la 6.2 euro, veniturile din servicii ajugand la 173.9 milioane de euro.
Traficul de internet in reteaua Vodafone a crescut cu 129.2% fata de aceeasi perioada a anului trecut, numarul de clienti ai operatorului de telefonie mobila fiind in crestere cu 496.723 clienti fata de aceeasi perioada a anului trecut, un plus sanatos.
Restul detaliilor le aveti listate mai jos.
“Vodafone România anunță rezultatele financiare pentru trimestrul încheiat la 31 decembrie 2015
- Un număr total de 9.101.292 de clienți, dintre care 8.463.213 utilizatori ai serviciilor mobile, la 31 decembrie 2015
- ARPU mobil a fost 6,2 Euro, în cele trei luni încheiate la 31 decembrie 2015
- Veniturile din servicii au atins 173,9 milioane de Euro în trimestrul incheiat la 31 decembrie 2015
- Pe bază organică, veniturile din servicii au crescut cu 5,1% în trimestrul încheiat la 31 decembrie 2015, față de aceeași perioadă a anului trecut
- Consumul de date mobile a crescut cu 129,2% în trimestrul incheiat la 31 decembrie 2015, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut
Bucureşti, Romania – 4 februarie 2016 – Vodafone România anunță indicatorii financiari principali pentru al treilea trimestru al anului fiscal 2015-2016, încheiat la 31 decembrie 2015, potrivit rezultatelor raportate astăzi de Vodafone Group Plc..
Vodafone România a înregistrat un număr total de 9.101.292 de clienți* la 31 decembrie 2015, în creștere cu 496.723 față de perioada similară a anului precedent. Din numărul total de clienți, 8.463.213 sunt utilizatori ai serviciilor mobile.
ARPU mobil al Vodafone România a ajuns la 6,2 Euro în cele trei luni încheiate la 31 decembrie 2015.
Veniturile din servicii aferente trimestrului încheiat la 31 decembrie au atins 173,9 milioane de Euro, în creștere cu 5,1% față de perioada similară a anului precedent, în termeni organici.
La 31 decembrie 2015, abonații serviciilor Vodafone reprezentau 41% din baza de clienți, iar utilizatorii Cartelei Vodafone, 59%. Numărul utilizatorilor serviciilor pre-plătite a scăzut cu 0,3 puncte procentuale față de trimestrul anterior.
Consumul de date mobile a crescut cu 129,2% în trimestrul încheiat la 31 decembrie 2015, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut
Rata de penetrare a smartphone-urilor în baza de utilizatori a crescut cu 8,4 puncte procentuale în trimestrul încheiat la 31 decembrie 2015, în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. Vânzările de smartphone-uri au crescut cu 44%, față de aceeași perioadă a anului trecut.”