Franta ar putea lua decizia de a amenda compania Apple cu cate 1 milion de euro de fiecare data cand refuza sa deblocheze un iPhone la cererea politiei sau a altor agentii guvernamentale, amenzile de acest gen urmand a fi aplicate si impotriva Google sau a altor producatori de terminale mobile.
In momentul de fata nu exista legislatie pentru a putea amenda Apple sau alte companii IT pentru refuzul de a debloca smartphone-uri la cererea autoritatilor, insa un parlamentar francez vrea sa introduca un amendament la legislatia actuala care va face posibila aceasta proedura.
In baza propunerii pe care acesta intentioneaza sa o faca, fiecare companie IT va fi amendata cu 1 milion de euro de fiecare data cand refuza sa deblocheze un smartphone sau o tableta, ori refuza sa ofere alte date din dispozitive desi are capacitatea de a face acest lucru.
In 2015 doar 8 smartphone-uri nu au putut fi accesate de catre autoritatile franceze pentru a prelua date din ele, iar desi numarul este mic, ar putea exista destula sustinere pentru adoptarea amendamentului, mai ales francezii inca au vie amintirea atacurilor teroriste de la sfarsitul anului trecut.
Lupta pe care Apple o duce cu FBI in SUA are acum ramificatii si in afara tarii, iar separat de Franta alte tari importante ale lumii ar putea pune presiune pe cei din Cupertino sau pe Google sa compromita securitatea smartphone-urilor sau a tabletelor vandute in lumea intreaga.
Ce se va intampla ramane de vazut, insa este clar ca Apple va avea de luptat pe foarte multe fronturi pentru a obtine ceea ce doreste.