iOS 9.3 build 13E236 a fost lansat de catre compania Apple cu doar cateva minute in urma, noua versiune a sistemului de operare fiind disponibila doar pentru anumite iDevice-uri care nu puteau fi activate dupa instalarea versiunii anterioare a iOS 9.3 pusa la dispozitie luni.
Compania Apple a recunoscut ca iOS 9.3 nu activeaza anumite iPhone sau iPad ale utilizatorilor, in principal cele lansate inaintea iPhone 5S sau iPad Air, iar noaptea trecuta a lansat build-ul 13E236 al iOS 9.3 pentru iPad 2 pentru a rezolva problema cu activarea pentru acesti utilizatori.
Acum build-ul 13E236 al iOS 9.3 a fost lansat si pentru restul iDevice-urilor afectate de catre problema activarii, astfel ca daca aveti unul dintre produsele problematice puteti instala noua versiune a sistemului de operare pentru a face activarea terminalului vostru.
Daca ati instalat deja iOS 9.3 si v-ati activat iPhone, iPad sau iPod Touch-ul, atunci puteti ignora acest build deoarece el nu aduce absolut nimic nou in afara rezolvarii problemei pe iDevice-urile care nu seu puteau activa din cauza bugului lasat de catre compania Apple.
In cazul acestor terminale este necesara conectarea lor la iTunes pe un calculator folosind un cablu de incarcare, iar in iTunes este necesara apasarea butonului Check for Updates si acceptarea instalarii actualizarii pentru iOS 9.3, un ipsw fiind descarcat automat de catre iTunes si instalat.
Din pacate aceasta este singura metoda de a instala acest build al iOS 9.3 pe terminalele care nu se pot activa, Actualizarea Software OTA nefiind disponibila pentru ca terminalele nu sunt activate.
Daca aveti unul dintre terminalele pentru care a fost lansat acest nou build si l-ati activat oricum, puteti face actualizarea fara griji, teoretic.