X

iPhone SE a fost lansat oficial in Romania

iPhone SE a fost lansat oficial in Romania in cursul acestei zile, insa vorbim despre o lansare surda, fara promovare, fara ca website-ul Apple pentru Romania sa ofere vreun fel de documentatie pentru noul smartphone de 4 inch, totul fiind facut tipic romaneste.

iPhone SE poate fi cumparat de la Orange si Vodafone, stocurile fluctuand la ambii operatori pentru diverse modele, insa cei de la Telekom deocamdata nu au pus smartphone-ul in vanzare desi au anuntat cum cateva saptamani faptul ca il vor oferi pentru clienti.

In general lansarile de acest gen sunt dedicate tabletelor iPad, adica produsul este pus in vanzare fara ca vreo promovare sa fie facuta, insa cu iPhone SE lucrurile se intampla la fel, semn ca operatorii nu cred ca pot obtine profit serios din vanzarea acestui smartphone, Apple evitand sa contribuie la promovare, asa ca operatorii nu-si dau interesul.

Operatorii de telefonie mobila din Romania sunt in general nemultumiti de conditiile in care comercializeaza smartphone-urile Apple, asa ca o lansare de acest gen este normala pentru o companie care face totul din obligatie si nu pentru ca ar vrea intr-adevar sa faca ceva.

Acestea fiind spuse, iPhone SE poate fi cumparat din Romania de la doi operatori de telefonie mobila si diverse magazine online mai mult sau mai putin de incredere, preturile standard ale operatorilor fiind mai mici decat cele practicate in unele Apple Store din Europa.

This post was last modified on apr. 7, 2016, 10:10 AM 10:10

Disqus Comments Loading...