Xiaomi Mi5 este cel mai nou smartphone al companiei Xiaomi, el fiind lansat destul de recent pe piata, asa ca cineva s-a gandit sa faca un test pentru a vedea cat de rezistent este noul dispozitiv in comparatie cu altele disponibile la preturi similare pentru utilizatori.
In clipul video de mai jos veti vedea ca Xiaomi Mi5 are un ecran ce rezista la fel de bine la zgarieturi precum iPhone 6S sau Samsung Galaxy S7, carcasa si sticla ce protjeaza camera beneficiind de acelasi grad de rezistenta, dupa cum era de asteptat.
Surprinzator este totusi faptul ca Xiaomi Mi5 poate fi rupt in doua bucati prin forta aplicata de catre un om normal, iar in clipul video de mai jos veti vedea cat de fragil este noul terminal al chinezilor de la Xiaomi, insa nu vorbim despre primul smartphone de acest gen.
Persoana care a realizat acest clip a demonstrat in trecut si ca HTC One M9 sau Nexus 6P se pot rupe la fel de usor in mana, problema fiind una majora pentru o persoana normala, testele de acest gen aparand dupa ce s-a demonstrat ca iPhone 6 Plus se indoaie usor in timpul folosirii.
Acestea fiind spuse, daca veti decide sa cumparati un Xiaomi Mi5 vreodata, trebuie sa aveti foarte mare grija ca pe marginea carcasei sa nu fie aplicata o forta foarte mare, altfel dispozitivul risca sa se rupa mult mai usor decat v-ati fi imaginat.
Acum sunt curios sa aflu care este parerea voastra cu privire la calitatea produselor celor de la Xiaomi.