Ca avem motive SI de lauda cand vine vorba de romani, stim cu totii. Unul in plus ar fi faptul ca aplicatiile unor romani, care arata daca un avion are intarziere din cauza vremii, au fost premiate de NASA, la Space Apps Challenge 2016, desfasurat la Cluj-Napoca.
Aplicatiile au fost prezentate in premiera, la Cluj-Napoca, in cadrul celui mai mare hackathon la nivel mondial, susţinut de Agenţia Spaţială Română (ROSA), la competitie participand alte 192 de orase de pe intreg globul.
Am avut peste 170 de participanţi înscrişi şi 10 echipe care au realizat aplicaţii. Juriul a stabilit două echipe câştigătoare, care au realizat două aplicaţii, acestea urmând să fie trimise direct la NASA unde vor intra în competiţia globală al cărei premiu este o călătorie a echipei câştigătoare la nivel global la Cape Canaveral (SUA) la următoarea lansare a unei navete spaţiale. Prima echipă, Fly Boys, formată din piloţi, a realizat o aplicaţie pentru telefoanele mobile, care poate citi prognoza meteo, şi să interpreteze datele astfel încât un pasager să ştie dacă un avion va avea sau nu întârziere din cauza vremii la aeroportul de destinaţie. Cea de-a doua aplicaţie a echipei Air Fighters tratează calitatea aerului în diverse zone din lume, astfel încât o persoană care ar dori să se mute dintr-un oraş într-un alt oraş să ştie dacă aerul e poluat şi care sunt bolile respiratorii cele mai frecvente.
~ organizator al competitie
Conform dezvolatorilor, aplicatia Fly Delay ar putea disponibila gratuit pe telefoane in aproximativ 6 luni iar aplicatia Air Check este deja disponibila.
This post was last modified on apr. 29, 2016, 12:54 PM 12:54