Intel i7-6950X Extreme Edition este primul procesor Intel cu 10 nuclee, el fiind anuntat in cursul zilei de ieri ca un monstru perfect pentru jocuri, editare video si cam orice are nevoie un utilizator care face task-uri ce necesita putere de procesare foarte mare.
Vandut la pretul de 1723$ in SUA, procesorul Intel i7-6950X Extreme Edition cu 10 nuclee este tactat la 3 GHz, cu turbo boost de pana la 3.5 GHZ sau chiar 3.8 GHz, multumita tehnologiei Turbo Boost 3.0, 25 MB de cache completand specificatiile de top.
Noul i7-6950X Extreme Edition este de doua ori mai rapid decat procesorul quad-core i7 6700K in randarea 3D, dar si cu 35% mai rapid decat i7-5960X, editarea 4K facandu-se cu 65% mai repede decat in cazul procesoarelor quad-core, performantele in jocuri fiind cu 25% mai bune.
Partea cea mai buna a noului procesor este ca utilizatorii pot face simultan multiple task-uri care necesita multa putere de procesare, adica pot edita filme 4K in timp ce fac streaming 1080p sau se joaca, Intel oferind un procesor extrem de potent la un pret destul de mare.
Separat de i7-6950X Extreme Edition, compania Intel va comercializa si procesorul i7-6900K care are 8 nuclee si costa 1089 dolari, o versiune cu 6 nuclee numita i7-6850K urmand a costa 617 dolari, iar una i7-6800K va fi vanduta la pretul de 434 dolari in cursul acestui an.