Conversatiile WhatsApp Messenger si Telegram pot fi interceptate de catre hackeri chiar daca ambele servicii ofera comunicare securizata pentru utilizatori, clipurile video de mai jos demonstrand cat se poate de clar ca procedura in sine functioneaza.
Hackerii exploateaza sistemul SS7 de comunicatii GSM pentru a intercepta conversatiile WhatsApp Messenger si Telegram, totul fiind posibil deoarece ambele aplicatii necesita folosirea unui numar de telefon pentru inregistrare, iar clonarea acestuia le permite hackerilor sa intercepteze conversatiile.
Folosindu-se de o vulnerabilitate a sistemului SS7, hackerii pot pacali operatorul de telefonie mobila ca numarul lor de telefon este de fapt cel al adevaratului detinator al contului WhatsApp Messenger, iar asa acestia se pot loga in sistem si pot avea acces la conversatii.
Folosind acest sistem de exploatare a SS7, aplicatia WhatsApp Messenger este vulnerabila pe orice sistem de operare, astfel ca un hacker rau intentionat poate practic prelua conversatiile oricarui numar de telefon, utilizatorul real fiind totusi instiintat ca numarul sau de telefon a fost logat in alt terminal.
In cazul Telegram situatia este similara, dupa cum puteti vedea din imaginea de mai jos, iar per total ni se demonstreaza ca sistemele care cripteaza conversatiile intre utilizatori sunt inutile daca accesul la conversatii este oferit folosind un numar de telefon.
Vulnerabilitatile pentru SS7 nu sunt noi, insa teoria actuala privind refuzul de a le rezolva are la baza faptul ca agentiile de informatii doresc sa poata intercepta apeluri telefonice si mesaje, ele punand presiune pe operatorii telecom sa nu rezolve problemele.