Hummer este nu doar denumirea celebrului SUV american pe care l-ati vazut de multe ori inclusiv prin Romania, ci si a unui troian pentru platforma Android, el infectand milioane de terminale zilnic si generand milioane peste milioane de dolari pentru hackerii care l-au creat in ideea de a face bani de pe urma naivitatii utilizatorilor.
Troianul Hummer este unul foarte complex, deoarece el obtine acces de administrator la sistemul de operare Android, dupa infectare, si instaleaza diverse aplicatii in dispozitivele utilizatorilor, aceste actiuni generand bani pentru hackeri si vorbim despre sume foarte mari pe care le castiga acestia de pe urma software-ului.
O companie specializata pe securitate informatica numita Cheetah Mobile Security Research Lab sustine ca de fiecare data cand Hummer infecteaza un terminal Android si incepe sa instaleze aplicatii, hackerii castiga 0.50 dolari per terminal, troianul ajungand sa infecteze si cate 1 – 1.4 milioane de terminale Android ZILNIC.
Cu o asemenea rata de infectare, Hummer genera pana in 500.000 de dolari zilnic pentru hackerii care au creat software-ul, suma fiind una colosala daca ne gandim ca vorbim despre una care se aduna in fiecare zi si nu una lunara sau anuala, deci hackerii chinezi care l-au creat castiga foarte multi bani de pe urma sa.
Separat de banii pe care ii fac hackerii de pe urma instalarilor facute de catre utilizatori, problema pentru acestia din urma sta in faptul ca Hummer face foarte mult trafic de date pentru a descarca aplicatiile care sunt programate in codul sau sursa, cercetatorii in securitate informatica descoperind faptul ca troianul a incercat sa descarce 200 de aplicatii dupa prima instalare.
Practic, Hummer este un troian care afecteaza milioane de posesori de terminale Android si este activ inca de la jumatatea anului 2015, deci a generat multe milioane de dolari pentru hackerii care l-au creat, putine aplicatii Android fiind capabile sa il stearga, el ramanand instalat chiar si in urma unei stergeri a tuturor datelor din terminale.