O clona iPhone 7 este comparata cu iPhone 6 intr-un clip video aparut in cursul acestei zile pe internet, sursa clonei fiind desigur China, tara in care exista o cultura extrem de bine dezvoltata pentru a copia produsele altor companii, asa cum este si normal pentru o economie aflata in curs de dezvoltare.
Spre deosebire de tot ceea ce am vazut in ultimele zile pe internet, astazi vedem o clona a iPhone 7 care costa 150 de dolari si care este comparata cu un iPhone 6 pentru a ne arata cat de mari sau mici sunt diferentele pe care utilizatorii urmeaza sa le vada in momentul in care vor cumpara, sau doar testa noul smartphone.
Clona iPhone 7 din clipul video de mai jos a fost facuta cu o carcasa fabricata in baza schitelor din fabricile partenerilor companiei Apple, asa ca teoretic ar trebui sa ne prezinte destul de clar ceea ce urmeaza sa ofere compania americana in noul dispozitiv, ea fiind complet functionala, ca un iPhone 6, sau 6S.
Puteti observa ca aceasta clona iPhone 7 are o carcasa care arata exact precum cele pe care le-am vazut in atat de multe imagini, sau chiar cateva clipuri video, aparute in ultima perioada pe internet, deci nu veti vedea ceva nou, din acest punct de vedere, ci doar o prezentare mai clara a ceea ce stiati deja.
Avand in vedere ca aceste clone iPhone 7 se vand deja in China, nu cred ca va dura foarte mult pana cand vom vedea si in Europa primele exemplare, ele fiind suficient de ieftine incat sa poata fi cumparate cam de orice persoana interesata sa faca o comparatie intre un “iPhone 7” si un iPhone 6S.
Desi nu vedem un terminal real in imagini, v-am spus in repetate randuri ca ar fi bine sa va obisnuiti cu design-ul iPhone 7, pentru ca asta urmeaza sa ne ofere Apple.