Joseph Stiglitz este un laureat al premiului Nobel pentru economie, iar intr-un interviu recent el a acuzat compania Apple de frauda din cauza acordului pe care aceasta il are cu guvernul irlandez pentru a plati impozit pe profit mai mic decat restul companiilor care activeaza in Irlanda si implicit in Uniunea Europeana.
Profesor al Universitatii Columbia si fost vicepresedinte si economist sef al Bancii Mondiale, Stiglitz acuza si sistemul de impozitare din SUA, pe care il considera deficitar, acesta permitandu-le marilor companii sa tina o buna parte dintre banii castigati in afara tarii in conturi straine, fara a repatria respectivele sume de bani.
Companiile aleg singure si tarile in care platesc taxele pentru acei bani, astfel ca Apple plateste in Irlanda un impozit infim pe profitul castigat pe continentul european, astfel ca guvernul irlandez si Uniunea Europeana nu beneficiaza absolut deloc de pe urma castigurilor extrem de mari pe care Apple le genereaza anual.
Acuzatiile sale sunt desigur sustinute si de multi economisti europeni, compania Apple fiind de aproape 2 ani investigata de catre Comisia Europeana pentru acest aranjament financiar pe care il are cu guvernul irlandez, insa un rezultat pentru aceasta ancheta pare a fi destul de departe de a fi dat publicitatii.
Iata ca avem cea mai mare corporatie, conform capitalizarii bursiere,nu doar din SUA, ci din intreaga lume, mai mare decat General Motors in zilele sale de glorie, ea afirmand ca majoritatea profitului sau provine de la cateva sute de angajati din Irlanda, iar aceasta este frauda.
In ciuda faptului ca isi tine banii in afara SUA, compania Apple a cerut totusi o reformare a sistemului de impozitare din SUA pentru a-si repatria banii pe care ii are in conturi straine, iar aici vorbim despre peste doua treimi din totalul rezervei sale monetare, si nu numai, adica peste 140 de miliarde de dolari.