Fuchsia este denumirea pe care unii o prezinta ca fiind posibila pentru un nou sistem de operare la care ar lucra compania Google, el reprezentand combinarea dintre Android si Chrome OS, cele doua sisteme de operare pe care cei de la Google le dezvolta in momentul de fata pentru terminale mobile si calculatoare.
Fuchsia este un sistem de operare care ar putea functiona atat pe calculatoare, cat si pe terminale mobile, iar aici vorbim despre un avantaj foarte mare pe care doar Microsoft il ofera pentru Windows, cei de la Google fiind aparent extrem de interesati sa aiba un asemenea software disponibil pentru propriile produse.
Informatiile privind dezvoltarea acestui nou presupus sistem de operare numit Fuchsia au fost descoperite intr-un git repo al celor de la Google, acolo fiind o parte dintre fisierele pentru el, Google utilizand kernelul Magenta al Android impreuna cu cel LK din Chrome OS, iar asa sistemul de operare ar putea fi folosit pe multiple device-uri.
Intregul sistem de operare este creat de la zero de catre Google in baza celor doua sisteme existente, asa ca Fuchsia ar fi un produs original al companiei americane, iar intentiile celor din Mountain View cu privire la dezvoltarea unui asemenea software au mai fost facute cunoscute in trecut, desi pana acum n-au aparut dovezi privind existenta lor.
Avand in vedere ca acest presupus Fuchsia OS este abia in proces incipient de dezvoltare, ramane de vazut cat va dura pana cand e va fi gata cel putin pentru testare beta, sa nu mai vorbim despre o lansare.