O versiune contrafacuta a castilor EarPods Lightning care urmeaza sa fie lansate impreuna cu iPhone 7 luna viitoare apar astazi intr-un nou clip video care incearca sa ne arate daca ele sunt sau nu mai bune decat cele standard oferite de catre compania Apple impreuna cu actualele modele ale iPhone, ele conectandu-se prin portul audio de 3.5mm.
Ceea ce vedem in clipul video de mai jos sunt castile care au aparut in atat de multe imagini si unele clipuri video, ele fiind produse in China de catre fabricanti necunoscuti, insa nu ofera nici pe departe calitatea pe care o au castile standard EarPods incluse de catre compania Apple in pachetul smartphone-urilor sale.
In realitate vorbim despre o pereche de casti chinezesi care arata precum cele ale Apple si care au un conector Lightning care le permite sa redea sunete, insa fara suport software si un convertor DAC care sa stie cum sa interactioneze cu ele, era greu de crezut ca aceste accesorii pot oferi o calitate mai buna decat cele originale.
Chiar daca e putin probabil ca aceste casti sa fie facute de vreun partener al Apple, desi ele arata foarte real, design-ul total va fi cel mai probabil extrem de apropiat de produsul pe care cei de la Apple il vor vinde in propriile magazine incepand din cursul lunii septembrie.
This post was last modified on aug. 17, 2016, 6:28 PM 18:28