Apple Music pare sa fie un adevarat hit pe platforma Android, sau cel putin asta ne da de inteles numarul mare de descarcari pe care aplicatia celor de la Apple l-a inregistrat. Mai exact, vorbim despre 10 – 50 milioane de descarcari inregistrate pana acum pentru aplicatia Apple Music din Google Play, o cifra foarte mare intr-o lume care nu pare interesata de Apple.
Zilele trecute aplicatia Apple Music din Google Play afisa intre 1 – 5 milioane de descarcari inregistrate, iar acum vorbim despr 10 – 50 de milioane de descarcari pentru ea. Vorbim despre o cifra care lasa loc la foarte multe interpretari, insa foarte clar este ca peste 10 milioane de persoane au descarcat aplicatia Apple Music pe platforma Android.
Apple Music pentru Android a fost lansata acum peste 10 luni in Google Play, deci vorbim despre o perioada foarte lunga de timp in care s-au inregistrat descarcarile. Media ar fi de aproximativ 1 milion de descarcari pe luna, ceea ce nu este chiar atat de grozav, avand in vedere ca Apple Music este gratuit 3 luni, iar platforma Android are 1 miliard de utilizatori.
Chiar si asa, cei de la Apple au convins unii fani Android sa-i foloseasca platforma, iar acest lucru este de laudat, avand in vedere rivalitatea mare dintre utilizatorii iOS si Android. Apple anuntase acum cateva saptamani ca are 15 milioane de abonati ai Apple Music, insa cifra probabil a crescut, dar nu stim cati dintre acestia sunt din iOS si cati din Android.
Indiferent de situatie, este clar ca lumea este interesata de Apple Music, iar numarul de abonati va creste in viitor pe masura interesului si a continutului din platforma.