Compania Apple vrea sa produca iPhone in India si nu pentru ca ar putea reduce substantial costurile de asamblare, ci pentru ca nu le poate vinde mai bine altfel. India este una dintre tarile care impune ca produsele electronice sa fie fabricate pe plan local pentru a fi vandute fara taxe mari si pentru ca producatorii lor sa aiba magazine locale.
Apple nu indeplineste aceasta conditie pentru a putea deschide Apple Store-uri in India, asa ca acum discuta cu Foxconn posibilitatea de a deschide o fabrica in India. Similar cu cele din China sau Brazilia, fabrica din India ar urma sa asambleze terminale iPhone care vor fi vandute pe piata locala, dar si pe pietele invecinate tarii cu peste 1 miliard de locuitori.
Ideea Apple de a deschide o fabrica pentru asamblarea iPhone in India nu este nici pe departe noua, foarte multa lume asteptandu-se ca acest lucru sa se intample cu mult timp in urma. Apple este practic obligata sa colaboreze cu Foxconn pentru a construi o fabrica indiana dedicata asamblarii iPhone, iar investitia ar putea ajunge pana la 10 miliarde de dolari.
Apple vrea sa produca iPhone in India
Informatii aparute la inceputul acestui an sugerau faptul ca Foxconn intentioneaza sa deschida o fabrica in India anul acesta, iar cu ajutorul Apple, o va face cu siguranta. Tim Cook a primit chiar o sugestie din partea guvernului indian sa produca iPhone in tara, asta pentru a-l convinge ca alta cale de a-si deschide magazine acolo nu prea exista.
“Apple discuta cu Foxconn, cel mai mare partener care asambleaza iPhone, despre posibila deschidere a unei fabrici care sa produca terminale iPhone in India in urmatorii 2, 3 ani. Exista cu siguranta interes, iar cand Tim Cook a vizitat India, reprezentantii guvernului i-au sugerat sa inceapa sa produca terminalele iPhone pe plan local.”
India este a doua tara de pe planeta ca numar de locuitori, dar si ca numar ai abonatilor de servicii de telefonie mobila. India este o tara in care exista multi oameni saraci, dar la fel de multi oameni care au bani sa cumpere multe terminale iPhone, exact precum in China, asa ca Apple ar putea avea foarte multe de castigat dupa deschiderea propriilor magazine in tara.