La doar 4 ani dupa ce a fost lansata oficial, platforma Apple Maps are intr-un final pagini accesibile din browser, asa cum se intampla de foarte mult timp cu Google Maps. Deocamdata doar anumite puncte de interes si repere geografice sunt disponibile pentru accesare prin intermediul paginilor web, design-ul fiind similar cu cel al iOS 10.
In iOS sau macOS, link-urile din paginile web pot directiona spre aplicatii de apelare telefonica, spre aplicatia Maps, sau spre aplicatia de email, ori chiar spre browser. Cei de la Apple incearca sa copieze functionalitatea pe care o ofera Google Maps, iar asta in conditiile in care platforma Apple a fost criticata indelung pentru lipsa unei versiuni web.
Apple nu are indexate pagini web precum aceasta pentru Apple Maps in website-ul sau, sau in Google Search, ele neputand fi generate direct din macOS Sierra, sau iOS. Totusi, sistemul Safari Suggestions poate retrimite utilizatorul spre o pagina web a Apple Maps, dar asta numai din macOS Sierra, acel link putand fi mai apoi accesat de catre oricine.
Dupa ce accesati o pagina de acest gen, puteti folosi chenarul din partea dreapta sus pentru a naviga spre orice locatie de pe planeta. Acel chenar are functie zoom in/out, iar cu ea si prin folosirea mouse-ului puteti accesa orice zona geografica existenta in Apple Maps, desi lucrurile se limiteaza cam la atat deocamdata, fara localizare sau alte functii.