AT&T, al doilea cel mai mare operator de telefonie mobila din SUA, ia in calcul suspendarea vanzarilor de terminale Galaxy Note 7 din cauza riscului pe care il are asupra clientilor. AT&T ia in calcul sistarea vanzarilor chiar din cursul acestei zile, conform unor surse din interiorul companiei, iar lovitura ar fi una extrem de puternica pentru Samsung.
Toti operatorii importanti de telefonie mobila din SUA le permit clientilor sa-si inlocuiasca terminalele Galaxy Note 7 cu baterii defecte, terminale Samsung, sau alte modele fiind oferite in schimb. Daca aceasta suspendare a vanzarilor va avea loc, atunci toti cei care au terminale defecte nu vor mai putea cumpara, sau alege la schimb, Galaxy Note 7.
Decizia celor de la AT&T are la baza terminalul Galaxy Note 7 care a luat foc intr-un avion zilele trecute, acesta arzand puternic, inclusiv mocheta care acopera culoarul sau. Deocamdata nu s-a ajuns la o concluzie certa ca bateria terminalului ar fi intr-adevar problema, insa cei de la AT&T nu par a fi dispusi sa riste in vreun fel sau altul.
AT&T ar putea suspenda vanzarile Galaxy Note 7
Daca AT&T va suspenda intr-adevar vanzarile Galaxy Note 7, atunci cei de la Samsung ar avea o problema majora in fata, deoarece operatoril are peste 100 de milioane de clienti in SUA. Lovitura de imagine ar fi atat de puternica, incat in fata americanilor brand-ul Samsung ar fi serios afectat, iar Galaxy Note 7 compromis in totalitate, de aceasta data.
“AT&T Inc. is considering stopping all sales of Samsung Electronics Co.’s flagship Galaxy Note 7 over concerns about the smartphone’s safety, according to a person familiar with the situation. A final decision will likely come as soon as Friday, said the person, who asked not to be identified because the deliberations are private. AT&T spokesman Fletcher Cook declined to comment.”
Daca se va confirma oficial ca bateria acelui Galaxy Note 7 sigur este vinovata de focul din avion, atunci credibilitatea Samsung va fi compromisa deoarece compania nu va mai putea afirma ca vinde telefoane care nu pun in pericol viata clientilor.