WhatsApp, cea mai populara aplicatie de mesagerie text de pe planeta, urmeaza sa activeze in sfarsit un sistem de autentificare in 2 pasi pentru utilizatorii sai. Mai exact, vorbim despre un sistem menit sa creasca siguranta celor care folosesc WhatsApp, simpla autentificare cu un cod SMS la deschiderea aplicatiei pentru prima oara nefiind singura metoda de securitate.
In imaginile de mai jos puteti vedea cum arata noua functie in aplicatia pentru Android, ea permitand activarea unui cod de acces de 6 cifre care trebuie introdus la fiecare activare a contului pe un terminal nou. Acest cod de acces ne ofera siguranta sporita pentru folosirea WhatsApp de pe terminale noi si impiedica activarea de pe un terminal necunoscut.
Acest cod de acces de 6 cifre este asociat unei adrese de email prin care poate fi resetat in cazul in care il uitati, deci nu pierdeti acces la contul vostru in aceasta situatie. Adresa de email trebuie specificata atunci cand setati codul de acces de 6 cifre, deci introduceti o adresa valida, deoarece la un moment dat s-ar putea sa aveti nevoie de ea.
WhatsApp activeaza autentificarea in 2 pasi
In momentul de fata sistemul de autentificare in 2 pasi este testat in versiunea pentru Android, dar va ajunge cu siguranta foarte curand si in versiunea dedicata iPhone. Cei de la WhatsApp lucreaza din greu pentru a oferi aceleasi functii tuturor utilizatorilor, asa ca nu va trece foarte mult timp pana cand ne vom putea bucura de ele pe toate terminalele.
Separat de acest sistem foarte binevenit, cei de la WhatsApp testeaza si functia de redare a mesajelor audio in background, cand folosim alta aplicatie. In moment de fata acest lucru este imposibil, insa actualizarea pregatita de catre WhatsApp ne va oferi totul in viitorul nu foarte indepartat, inclusiv pe terminalele iPhone.
Avand in vedere ritmul de dezvoltare al WhatsApp, exista posibilitatea ca la inceputul anului viitor sa avem noul sistem de autentificare in 2 pasi.