La “doar” un an si jumatate dupa lansarea 3D Touch in iPhone, compania Samsung va implementa in Galaxy S8 un sistem similar, capabil sa perceapa presiunea aplicata pe ecran. Samsung testeaza de ceva vreme un smartphone din seria Galaxy care are o asemenea tehnologie integrata, iar Galaxy S8 ar urma sa o aiba inclusa intr-un final.
Conform unui partener al companiei Samsung, compania coreeana ar intentiona sa implementeze doar partial tehnologia in Galaxy S8, ea urmand a fi oferita total in decursul a 2 ani. Avand in vedere ca in momentul de fata putine modele de terminale Android au o asemenea functionalitate, Samsung nu prea are presiune sa o ofere.
Mai mult decat atat, in Android Nougat a fost implementat un sistem care simuleaza intr-o anumita masura functionalitatea prin apasari indelungi pe ecran, fara a aplica neaparat presiune. Multiple smartphone-uri Android vor profita de aceasta noua functionalitate, Galaxy S8 deasemenea, dar el ar urma sa aiba si ceva in plus pe partea de percepere a presiunii.
Galaxy S8 va avea o copie a 3D Touch
Separat de Galaxy S8, cei de la Samsung intentioneaza sa implementeze aceste functii inclusiv in alte smartphone-uri premium pe care le vand. Aici ma gandesc desigur la seria Note, un nou model urmand a fi lansat in cursul anului viitor, in ciuda tuturor problemelor pe care cel de anul acesta le-a generat pentru compania coreeana.
“Samsung is mulling to adopt the force touch technology partially from the S8 but the full adoption will come in one or two year. It is a matter of time before other major Android smartphone makers deploy the technology that will help enhance user interface.”
Acestea fiind spuse, Samsung incearca sa ajunga din urma iPhone cu o functie pe care Apple o ofera de ceva vreme, insa o va oferi doar partial in Galaxy S8, pentru inceput. Adevarul este ca 3D Touch nu este privita ca una dintre functiile de baza ale iPhone, asa ca Samsung nici un prea are de ce sa se agite prea mult.