X

Super Mario Run – 3 milioane de descarcari in prima zi

Super Mario Run a generat 3 milioane de descari in prima zi de disponibilitate, conform unei firme specializate pe analizarea descarcarilor de aplicatii din AppStore. Deci nu vorbim despre date care vin direct de la Nintendo, insa conform companiei care ofera aceste informatii, cifra Super Mario Run este de peste 3 ori mai mare decat cea a Pokemon GO.

Marea diferenta intre Super Mario Run si Pokemon GO sta totusi in faptul ca primul este disponibil in 150 de tari din start, in timp ce al doilea a fost lansat in doar 3 tari. Chiar si asa, Apple anuntase ca 15 milioane de persoane se inregistrasera pentru a fi notificate in momentul in care Super Mario Run va fi lansat, deci cifra initiala de descarcari pare mica.

Totusi, trebuie luat in calcul faptul ca Apple nu a trimis notificari privind lansarea Super Mario Run decat pana dupa ce aplicatia a fost lansata in AppStore. Nimeni nu stie de ce sistemul de notificari creat special pentru Super Mario Run nu a functionat asa cum ar fi trebuit, insa compania Apple are timp sa raspunda la toate intrebarile acestea.

Super Mario Run a ajuns extrem de rapid in topul celor mai populare aplicatii gratuite din AppStore, dar si in topul aplicatiilor care genereaza cele mai mari venituri in magazin. Super Mario Run a fost, cel mai probabil, descarcat de peste 10 milioane de ori in primele 2 zile de disponibilitate, insa cifrele pot fi confirmate doar de catre cei de la Nintendo, sau Apple.

This post was last modified on dec. 17, 2016, 8:50 AM 08:50

Disqus Comments Loading...