Airselfie este, probabil, cea mai inovatoare carcasa lansata in ultimii ani pe piata accesoriilor pentru terminale mobile, ea fiind una care are o drona integrata. Denumirea sugereaza faptul ca vorbim despre o carcasa menita sa ne ajute sa facem selfie-uri atunci cand dorim, insa ideea din spatele acestui produs este extrem de interesanta.
Gandita pentru a functiona atat cu terminalele Android, cat si cu iPhone, Airselfie are o drona ascunsa, care poate fi controlata cu ajutorul unei aplicatii dedicate. Drona se interconecteaza cu smartphone-urile noastre prin Bluetooth, iar folosind aplicatia respectiva, putem controla drona pentru a face poze si nu numai.
Drona din interiorul carcasei Airselfie are o camera de 5 megapixeli implementata, dar si un mediu de stocare de 4 GB pentru a stoca toate imaginile. Cu control direct de pe iPhone, drona din carcasa Airselfie poate fi folosita pentru a inregistra cele mai interesante selfie-uri, la cativa metri distanta, deci putem prinde in poze si grupuri mai mari de oameni.
Avand in vedere dimensiunile mici ale dronei din carcasa Airselfie, aceasta poate zbura pentru doar 3 minute, incarcarea durand totusi jumatate de ora. In ciuda acestui neajuns, Airselfie a strans 500.000 de euro intr-o campanie de finantare si va fi lansata la pretul de 260 de dolari in luna mai, ea putand fi precomandata chiar acum de aici.