Pentru prima oara in istorie, daca nu ma insel, compania Apple a vandut mai multe smartphone-uri decat Samsung intr-un trimestru fiscal. In T4 2016 compania Apple a anuntat vanzari de 78.3 milioane de terminale iPhone in lumea intreaga, pentru Samsung fiind estimate vanzari de 77.5 milioane de smartphone-uri, deci cu 800.000 de unitati mai putin.
Diferenta este foarte mica intre Apple si Samsung, insa acest lucru conteaza mai putin, important fiind faptul ca Apple a intrecut intr-un final Samsung in vanzari. Dupa un an in care mai toata lumea anunta falimentul Apple si diverse alte esecuri, iata ca o prima estimare a vanzarilor Samsung arata compania sub Apple in acest aspect.
Strategy Analytics sunt cei care au creat tabelul de mai jos, compania Apple fiind pentru prima oara in istoria sa pe primul loc in topul vanzatorilor de smartphone-uri. Vorbim aici doar despre T4 2016, deoarece in intregul an 2016 cei de la Samsung au vandut mai multe smartphone-uri, diferenta la cifra totala fiind foarte mare intre companii.
Samsung a vandut in 2016 309 milioane de smartphone-uri, in timp ce Apple a vandut 215 milioane, aproape dublu fata de ceea ce a realizat Huawei. Cei de la Huawei si-au crescut cu 50% vanzarile in cursul anului 2016, in timp ce Oppo si Vivo si-au dublat vanzarile, cel mai probabil furand clienti care ar fi cumparat produse Samsung in 2016.
Coreenii au inregistrat o scadere de aproape 4 milioane de unitati a vanzarilor in T4 2016 fata de T4 2015, iar asta pe fondul unei cresteri usoare a vanzarilor totale de smartphone-uri in 2016. In total, in cursul anului 2016 vanzarile de smartphone-uri au crescut cu 48 de milioane de unitati, iar cei de la Samsung sunt singurii din top 5 vanzatori care au inregistrat o scadere a vanzarilor.
Pentru compania Apple vorbim despre o victorie intr-un lung razboi cu Samsung, insa daca ea nu va fi sustinuta si de alte eforturi de a-si creste vanzarile, atunci ar putea fi in zadar.