Vodafone a oferit internet gratuit pentru toti clientii sai in ziua de Valentine’s Day ca parte a initiativelor de a celebra aniversarea a 20 de ani de activitate in Romania. Avand in vedere ca tot clientii au putut folosi internetul gratuit in reteaua Vodafone, operatorul a anuntat si un record de trafic inregistrat in cursul zilei de 14 februarie.
Conform celor de la Vodafone, judetele in care s-a inregistrat cea mai mare crestere de trafic sunt Ialomita, Constanta, Giurgiu, Prahova, Vrancea, Galati si Calarasi. Desi in cazurile anterioare in care a oferit trafic gratuit Vodafone anunta creste substantiale ale traficului in Bucuresti si Ilfov, acum se pare ca alte judete sunt in prim-plan pe crestere.
Avand in vedere ca in cursul zilei de Valentine’s Day multa lume a umblat dupa cadouri, Vodafone a anuntat ca varful de trafic s-a inregistrat la ora 20:50. Din totalul de trafic de internet generat in reteaua Vodafone, 57% a fost facut de catre abonatii operatorului de telefonie mobila, iar 43% de catre utilizatorii de cartele prepay.
Vodafone anunta record de trafic de internet de Valentine’s Day
In ceea ce priveste defalcarea utilizarii, cei de la Vodafone afirma ca streaming-ul video a fost pe primul loc in topul preferintelor utilizatorilor. Navigarea pe internet si folosirea retelelor de socializare urmeaza in topurile preferintelor, iar ordinea este oarecum normala, avad in vedere modul in care Vodafone promoveaza streaming-ul video.
Mai multe detalii privind realizarea celor de la Vodafone puteti vedea in comunicatul de presa de mai jos publicat de catre operator.
“Record de trafic de date în rețeaua Vodafone România după startul campaniei aniversare de 20 de ani
- Oferta de internet gratuit nelimitat de Ziua Îndrăgostiților a generat un record de trafic de date în rețeaua Supernet™ 4G+, cea mai mare creștere a traficului orar fiind de 53%
- Judeţele care au avut cele mai mari creșteri ale traficului de date sunt Ialomița, Constanța, Giurgiu, Prahova, Vrancea, Galați și Călărași
București, 15 februarie 2017 – Vodafone România a înregistrat un record de trafic de date de Ziua Îndrăgostiților, care a marcat începutul campaniei sale aniversare de 20 de ani. Utilizatorii mobili ai operatorului au beneficiat de posibilitatea de a sărbători această zi specială împreună cu cei dragi bucurându-se de conținutul lor preferat și împărtășindu-și sentimentele și emoțiile.
Cea mai mare creștere a traficului orar
de date gestionat de rețeaua Supernet™ 4G+ a fost de 53%, iar vârful consumului de date a fost înregistrat la ora 20:50 și a fost cu 33% mai mare în comparație cu o zi obișnuită. Din totalul de trafic de date, 57% a fost generat de clienții care utilizează abonamente, iar restul de 43%, de către utilizatorii de cartele.„Internetul reprezintă o parte activă din viața cotidiană a clienților noștri, după cum reiese din cifrele zilnice privind utilizarea datelor. Aniversarea de 20 de ani este o bună oportunitate pentru a le oferi acestora exact ceea ce apreciază mai mult, și anume șansa de a se bucura de cea mai performantă rețea mobilă din România, așa cum a fost certificată pentru al treilea an consecutiv de către auditorul independent P3 communications și, totodată, de cea mai rapidă rețea mobilă din România, așa cum a fost desemnată de către Ookla Speedtest. Suntem mândri că, în aceste condiții de trafic de date intens, rețeaua noastră a funcționat la parametri optimi în ceea ce privește disponibilitatea pentru clienți”, a declarat Cătălin Buliga, Technology Director, Vodafone România.
Judeţele care au înregistrat cea mai mare creștere a traficului de date pe parcursul întregii zile au fost Ialomița, Constanța, Giurgiu, Prahova, Vrancea, Galați și Călărași.
Cel mai mare consum înregistrat pe 14 februarie 2017 a fost generat de streamingul video, urmat de navigarea pe internet și de social media.
Vodafone România aniversează 20 de ani pe tot parcursul anului 2017 printr-o serie de inițiative dedicate clienților, iar oferta de internet gratuit nelimitat de Ziua Îndrăgostiților a fost prima dintre acestea. Brandul Vodafone este prezent pe piața românească din anul 2005, când a achiziționat Connex, care și-a lansat serviciile în 1997. De-a lungul istoriei sale pe piața locală, operatorul a investit cu prioritate în inovație, fiind primul care a furnizat servicii GPRS (în 2001) și mai apoi servicii 3G (în 2005) și 4G (în 2012). Lansarea primului serviciu de Relații cu Clienții (în 1997), a primei fundații corporative (în 1998), a serviciului de mesaje scurte – SMS – și a celor de date și fax (în 1998), precum și a primului serviciu de recunoaștere automată a vorbirii (în 2014) se numără printre premierele pe care Vodafone România le-a marcat pe piața de telecomunicații din țara noastră.“
This post was last modified on feb. 16, 2017, 8:49 AM 08:49