Astazi operatorul de telefonie mobila Orange Romania a anuntat rezultatele financiare pentru T4 2016 in tara noastra. Conform operatorului, in T4 2016 incasarile au totalizat 259.7 milioane de euro, in crestere cu 3.8% fata de aceeasi perioada a anului trecut, semn ca investitiile incep sa dea roade pentru cei de la Orange.
Baza de clienti ai Orange a ajuns la 10.388.000 de clienti, 5 milioane dintre acestia fiind abonati, o crestere sanatoasa fata de aceeasi perioada a anului trecut. In 2016 Orange si-a dublat baza de clienti 4G fata de 2015, ajungand la 2.2 milioane, traficul 4G crescand de nu mai putin de 4 ori in 2016 fata de intregul an 2015.
2016 a fost un an important pentru serviciile fixe ale Orange, numarul acestora fiind extins, iar Orange TV este primul despre care vorbim, cifra de abonati ajungand la 333.000, cu 20.9% mai multi decat in 2015. Orange a lansat deasemenea servicii de internet fix si telefonie fixa, insa pentru acestea nu ofera deocamdata cifre privind evolutia.
Orange a anuntat rezultatele financiare pe T4 2016
Privind evolutia Orange in intregul an 2016, operatorul a inregistrat incasari de 986.6 milioane de euro, cu 4.2% mai mari fata de aceeasi perioada a anului 2015. In aceasta perioada Orange Romania a extins si acoperirea 4G pentru 97% din populatia urbana si 80% din populatia tarii, iar mai multe puteti vedea in infograficul alaturat si comunicatul de presa publicat de catre Orange.
“Orange anunță rezultatele financiare pe trimestrul 4, 2016: performanță financiară consolidată, susținută de conectivitatea sporită și de creșterea numărului de abonați
- Baza de abonați depășește pragul de 5 milioane
- Dublarea bazei de clienți 4G în 2016 vs decembrie 2015, aceasta ajungând la 2,2 milioane
- Creștere exponențială a traficului 4G – x4 trafic în 2016 vs 2015
București, 23 februarie 2017. Grupul Orange anunţă astăzi rezultatele financiare pentru trimestrul al patrulea al anului 2016, disponibile la 31 decembrie.
În intervalul octombrie-decembrie, Orange România a realizat o cifră de afaceri în valoare de 259,7 milioane de euro, în creștere cu 3,8% faţă de perioada similară a anului trecut, acesta fiind al șaptelea trimestru consecutiv de creștere a veniturilor. Cifra de afaceri totală pe 2016 este de 986,8 milioane de euro. La 31 decembrie 2016, Orange România oferea servicii mobile și fixe pentru 10.388.000 clienți, numărul de abonați depășind pentru prima dată pragul de 5 milioane din totalul de clienți.
Anul 2016 reprezintă intrarea Orange pe piața serviciilor fixe
În 2016, Orange a devenit și furnizor de servicii fixe în zona urbană, completând portofoliul existent de servicii de voce şi internet mobil, televiziune prin satelit şi internet fix prin tehnologia 4G cu servicii fixe de internet de mare viteză prin fibră şi televiziune prin cablu. Serviciile de televiziune prin satelit și cablu, Orange Home TV, au înregistrat în total 333.000 de abonați, cu o creștere de 20,9% în Q4 2016 comparativ cu perioada similară a anului anterior. Numărul de descărcări și actualizări ale Orange TV Go, aplicația care oferă acces la o gamă variată de conținut, direct pe telefon sau pe tabletă, a depășit pragul de 2 milioane la final de decembrie, în creștere cu 31% față de anul anterior. Numărul mediu lunar de utilizatori activi ai serviciului Orange TV Go aproape s-a dublat în Q4 2016 față de Q4 2015, urmând trendul ascendent de utilizare a serviciilor video pe dispozitivele mobile, prin intermediul cărora utilizatorii se pot bucura de conținutul preferat oriunde.
Cea mai extinsă rețea 4G din România a fost consolidată în 2016
În ultimul an, Orange a continuat investițiile în rețea prin extinderea acoperirii 4G pe principalele drumuri naționale și pe autostrăzile care leagă capitala de litoral și de partea de vest a țării, ajungând la un total de peste 6.700 de localități cu acoperire 4G. 2016 a marcat și primul proces de extindere a rețelei 4G pe baza votului clienților, prin aplicația 4G Fun Kit. Aceste investiții constante în rețea au făcut ca, la final de 2016, Orange să dețină cea mai extinsă rețea 4G din România, acoperind 97% din populația urbană și 80% din populația totală a țării. Performanța rețelei mobile a fost, de altfel, confirmată atât de clienți, cât și prin certificarea LCC International. Atenția constantă acordată performanței rețelei 4G răspunde nevoii în creștere de conectivitate, reflectată și în numărul de clienți 4G care, la 31 decembrie, ajungea la peste 2,2 milioane (număr dublu față de finalul anului 2015). De asemenea, ca urmare a extinderii rețelei și a dezvoltării portofoliului și ofertei de telefoane smart, traficul de internet mobil s-a dublat în 2016 vs 2015, iar traficul 4G a crescut de patru ori. Mai mult, această tendință este susținută și de vânzările de dispozitive conectate la smartphone destinate persoanelor fizice, vânzări care s-au triplat în 2016 vs 2015 (ceasuri smart/brațări fitness, VR, camere 360, drone, roboți, boxe bluetooth, senzori, proiectoare).
Pe măsură ce accesul la internet transformă viața de zi cu zi a oamenilor, se dezvoltă noi oportunități, un astfel de exemplu fiind orașul digitalizat. La finalul lunii noiembrie, Orange a demarat un proiect pilot de Smart City în România, în colaborare cu start-up-uri partenere și Primăria Municipiului Alba Iulia. Conceptul include 14 soluții, cu ajutorul cărora își propune să aducă un impact pozitiv la nivelul comunității, prin managementul resurselor urbane, al infrastructurii de telecomunicații, al rețelei de transport și prin oferirea de soluții turistice, de educație și e-democracy.
O nouă experință pentru clienți în domeniul serviciilor financiare
Serviciul Orange Money a fost primit cu interes de către clienți, ajungând la 16 mii de abonați în doar câteva săptămâni de la lansare, în noiembrie 2016. Pe lângă procesul simplu de activare și utilizare a aplicației, clienții au fost atrași de beneficiile aduse de acest nou serviciu: Utilizatorii își pot plăti facturile de utilități fără a fi nevoie de factură fizică, pot reîncărca opțiuni PrePay, pot primi și transfera bani instantaneu și în condiții de siguranță, prin intermediul telefonului mobil, la fel de simplu ca trimiterea unui SMS.
„2016 a fost un an al creșterii și al inovației pentru Orange, într-un context de piață plin de provocări. Am fost atenți la nevoile clienților noștri, care își doresc conectivitate neîntreruptă, mobilitate și simplitate. Pentru a le oferi cele mai bune servicii și o experiență de client de neegalat și în 2017, ne vom concentra pe oferirea de servicii complete de comunicare, conectivitate sporită, susținută de o rețea performantă 4G, oferte avantajoase pentru client și soluții TIC integrate pentru afaceri.” a declarat Liudmila Climoc, Chief Executive Officer în cadrul Orange România.”