Ce-ar fi daca iPhone 8 s-ar numi pur si simplu iPhone ? S-ar speria lumea si n-ar mai cumpara noul produs Apple, vanzarile ar putea scadea dramatic, sau lucrurile ar merge inainte ? Saptamana trecuta compania Apple a resetat linia de tablete prin lansarea unei tablete care se numeste, foarte simplu, iPad, eliminand practic seria Air din oferta.
Prin aceasta lansare a iPad, compania Apple a revenit la anul 2010 cand facea cunoscuta lumii intregi aceasta denumire, iar cu iPhone s-ar putea intampla acelasi lucru. La 10 ani din momentul lansarii primului model al iPhone, compania Apple ar putea lua decizia de a lansa un nou smartphone care s-ar putea numi, simplu, iPhone, in loc de iPhone 8.
Ideea in sine pare improbabila, dar totodata foarte posibila, pentru ca Apple are obiceiul de a reveni in mod inopinat la versiunile simple ale denumirilor produselor sale. Asa cum a luat decizia de a relansa iPad cu schimbarea denumirii produsului principal, compania Apple poate lua aceeasi decizie cu iPhone 8 si poate renunta la aceasta cifra din denumirea sa.
iPhone 8 s-ar putea numi, simplu, iPhone
Este de altfel si o alegere destul de logica daca ne gandim la faptul ca iPhone 7S urmeaza sa fie lansat deasemenea de catre Apple in aceasta toamna. Lansarea iPhone 7S si iPhone 8 va genera foarte multa confuzie in randul clientilor care vor privi modelul 7S ca unul vechi de un an si nu ca unul lansat impreuna cu iPhone 8 pe pietele globale.
Desigur ca nici lansarea iPhone 7S si iPhone nu ne-ar aduce intr-o situatie ideala, insa promovarea acestor produse s-ar putea face mai simplu si mai logic. Mai mult decat atat, i-ar da companiei Apple posibilitatea de a evita in cativa ani sa lanseze iPhone 10, indicativul X fiind eliminat din macOS, asa ca e putin probabil sa-l vedem la iPhone.
Alegerea denumirii iPhone in locul iPhone 8 nu are nevoie de explicatii complexe, vorbim despre o revenire la origini, despre celebrarea unui iPhone lansat acum 10 ani cu folosirea aceleiasi denumiri. Marketing-ul pentru produs ar fi deasemenea simplificat, iar clientii ar intelege mai usor care este situatia.
Voi ce parere aveti ?
This post was last modified on mart. 27, 2017, 10:30 AM 10:30