Samsung Galaxy S8 abia a fost prezentat de catre compania Samsung, dar cineva ar fi reusit deja sa pacaleasca sistemul de recunoastere faciala integrat in terminal. Dupa cum stiti deja, Samsung Galaxy S8 are un sistem de recunoastere faciala bazat pe camera frontala, care analizeaza fata utilizatorului pentru a debloca dispozitivului si a oferi acces la date.
Marea problema a acestui sistem de recunoastere faciala din Samsung Galaxy S8 ar putea fi totusi incapacitatea sa de a face diferenta dintre o persoana si o poza. Acest lucru il vedem in clipul video de mai jos care ne arata cat de usor ar putea fi pacalit sistemul de recunoastere faciala din Samsung Galaxy S8 folosind o simpla poza facuta cu telefonul.
Ca sa fiu complet sincer, totul mi se pare mult prea simplu si da de inteles ca Samsung nu ar fi implementat nicio masura de securitate in Samsung Galaxy S8 pentru a evita situatiile de acest gen. Daca acest lucru este adevarat, atunci oricine ar putea debloca un Samsung Galaxy S8 folosind doar o poza a detinatorului si ar avea acces la date.
Deocamdata acesta este singurul test pe care l-am gasit in care este demonstrata aceasta posibila problema a Samsung Galaxy S8. Daca gasiti altele va rog sa le lasati in comentarii deoarece imi vine foarte greu sa cred ca sistemul de recunoastere faciala din Samsung Galaxy S8 poate fi chiar atat de usor pacalit de catre orice persoana cu o simpla poza.