Compania Apple a initiat recent un concurs intern pentru angajatii sai, menirea sa fiind de a-i incuraja pe acestia sa faca mai multe exercitii fizice in viata de zi cu zi. DenumitĀ Close the Circle, concursul intern se foloseste de aplicatia Activity din Apple Watch pentru a le sugera angajatilor Apple ca trebuie sa faca multe exercitii fizice zilnic pentru a aduna puncte si a avea sansa de a castiga ceva.
Deocamdata compania Apple isi impulsioneaza angajatii folosind tricouri si pin-uri personalizate, insa separat de asta angajatii nu mai primesc nimic de la cei din Cupertino. Se pare ca exista trei nivele de recompense primite de catre acestia, insa in afara tricoului si a accesoriilor nu exista bani, sau alte beneficii de care angajatii celor de la Apple sa se bucure pentru participarea la acest concurs.
Conform informatiilor aparute pana acum, aproximativ 40.000 de angajati ar participa la concursul intern, insa nu se stie cand a pornit pentru prima oara si ce perioade de desfasurare are. Compania Apple le recomanda tuturor clientilor sa faca mai multe exercitii fizice in viata de zi cu si era normal sa faca recomandari similare in ceea ce-i priveste pe angajatii sai.