Protestul de ieri al taximetristilor s-a finalizat cu promisiunea Guvernului de a da o Ordonanta de Urgenta menita sa “loveasca” direct in “concurenta neloiala” a firmelor precum UBER, Clever Taxi si Star Taxi. Separat de aceasta promisiune, cei de la COTAR, care reprezinta taximetristii si transportatorii, au dat in judecata Clever Taxi si Star Taxi.
In prima instanta cererea de chemare in judecata formulata impotriva Clever Taxi a fost respinsa pentru lipsa calitatii procesuale active, cei de la COTAR fiind obligat la plata unor cheltuieli de judecata in valoare de 32.000 de LEI. Cei de la COTAR au dreptul sa faca apel si va fi interesant de vazut unde anume va duce actiunea, inclusiv cea impotriva Star Taxi.
Firmele de taximetrie se bazeaza pe faptul ca lefea impune ca orice companie de acest gen trebuie sa aiba un dispecerat fizic prin care sa preia si sa distribuie comenzile. UBER, Clever Taxi si Star Taxi nu au asa ceva si nici nu vor avea, iar majoritatea taximetristilor lucreaza aplicatii mobile pe tablete pentru a prelua comenzile facute de catre clienti.
Pana si marile firme de taxi au trecut la aceasta metoda de preluare a comenzilor pentru ca este mai simpla si mai rapida, insa tin si dispeceratele in functiune. Este adevarat ca aceasta metoda arhaica de a comanda un taxi nu trebuie sa dispara, dar nu trebuie sa fie singura aprobata de catre lege, atat timp cat suntem in anul 2017 si lumea a evoluat.
Totusi, pana cand statul va crea legi clare pentru toata lumea, care sa reglementeze foarte clar serviciile de acest gen, razboiul va continua. E greu de spus daca UBER, Clever sau Star Taxi vor fi vreodata inchise prin vreo hotarare judecatoreasca, dar atunci marile companii de taxi ar ramane cu un monopol, plus aplicatiile pe care le critica acum.
“Negru pe alb, eu cred că ei activează într-un alt business în momentul de față și ar dori prin aceste măsuri de hărțuire să afecteze interesul șoferilor și al clienților și mai precis să câștige cumva această nouă piață. Acest nou business al aplicațiilor de E-hailing, prin niște metode, să le zic așa, anticoncurențiale.”