iPhone 8 este prezentat astazi intr-o noua schita care are menirea de a ne arata ce fel de design ar fi ales compania Apple pentru produsul pe care vrea sa il lanseze pe piata. Vorbim despre o schita facuta cel mai probabil folosind un program de tip CAD, ea prezentand iPhone 8 fara detalii despre dimensiunile pe care dispozitivul ar trebui sa le aiba.
Exact precum toate materialele similare aparute in ultimele saptamani, aceasta ne arata un iPhone 8 al carui camera duala este pozitionata vertical pe carcasa. Camera duala are deasemenea un flash LED si un microfon pozitionat in interiorul structurii speciale din carcasa iPhone 8, asa ca stim si cum arata aceasta parte a design-ului.
Din fericire nu vedem in aceasta carcasa a iPhone 8 vreun buton Home care ar trebui sa ne permita sa folosim Touch ID prin scanarea amprentelor. Desi unele zvonuri au sugerat faptul ca Apple ar dori sa integreze Touch ID in carcasa iPhone 8, iata ca ultimele schite ne prezinta o realitate complet diferita, cu vesti bune pentru fanii iPhone.
In final, vedem ca ecranul iPhone 8 ar urma sa acopere cea mai mare parte a panoului frontal, dar marginile nu urmeaza sa dispara pentru ca ecranul nu este curbat spre exterior. In aceasta idee, iPhone 8 va avea un design care va fi oarecum similar cu cel al Samsung Galaxy S8, insa nu il va copia in totalitate, desi poate ca ar fi fost mai bine sa o faca.
Voi ce parere aveti despre acest design al iPhone 8 ?