iPhone 7 este un smartphone cu o camera foarte buna, nu excelenta, dar foarte buna pentru un utilizator obisnuit care nu vrea sa inregistreze poze sau clipuri video profesionale. Pentru ca ea este atat de laudata, cineva s-a gandit sa faca o comparatie intre camera iPhone 7 si cea a unei camere video profesionale, mai exact Arri Alexa.
Vorbim despre o comparatie intre un iPhone 7 care costa 700 de dolari si o camera video care costa 82.000 de dolari, iar diferentele sunt “ca de la cer la pamant”. Calitatea inregistrarilor video este cat se poate de clara in comparatie, iar iPhone 7 se descurca decent acolo unde are lumina, insa in zonele fara lumina naturala limitarile incep sa apara.
Desigur ca veti spune ca o asemenea comparatie este stupida si inutila, insa ea ne arata din nou cat de mult au evoluat camerele din smartphone-uri si ce diferente exista in continuare fata de cele video profesionale.
This post was last modified on mai 16, 2017, 11:45 PM 23:45