X

Apple este acuzata de santaj de catre Qualcomm

Batalia legala dintre Apple si Qualcomm a intrat astazi intr-o noua etaja, cei din Cupertino fiind acuzati de santaj pentru ca le-au cerut partenerilor sa nu le plateasca licente celor de la Qualcomm. Stim inca de acum cateva saptamani ca Qualcomm nu a primit cateva sute de milioane de dolari de la partenerii Apple in baza contractelor de licentiere incheiate cu ei.

Pentru ca nu se poate intelege cu acesti parteneri ai Apple, Qualcomm ii cere acum justitiei sa-i oblige sa-i plateasca banii pe care trebuie sa ii primeasca. In schimb, cei de la Apple nu neaga faptul ca ar trebui sa plateasca licente pentru tehnologiile folosite in produse, dar spun ca nu vor sa plateasca un procent din pretul produselor.

Apple vrea practic sa plateasca un pret fix pentru licentiere si nu un procent din pretul de vanzare al unui iPhone, insa cei de la Qualcomm au alta parere. Intelegerile dintre cele doua companii au avut intotdeauna la baza aceasta idee de a plati un procent din pretul de vanzare al iPhone, dar Apple vrea sa tina mai multi bani din vanzarea fiecarui produs.

Avand in vedere modul in care a actionat compania Apple, este greu de crezut ca ar putea pierde procesul, altfel n-ar fi cerut ca partenerii sai sa nu plateasca taxele de licentiere. Situatia este una foarte complicata, mai ales ca Apple insa mai cumpara produse ale Qualcomm, asa ca ramane de vazut ce se va intampla in viitor cu acest proces.

“Apple has interfered with Qualcomm’s long-standing contracts with the Contract Manufacturers, instructing them to withhold more than [redacted] in royalties (to date) owed under the terms of their license agreements. But Apple has not stopped there. Instead, Apple has made clear that it will continue to embargo all Qualcomm royalties, for all Apple products, for the indefinite future. By withholding billions of dollars in royalties so long as Qualcomm defends itself against Apple’s claims, Apple is hoping to make litigation unbearable for Qualcomm and, thereby, to extract through a forced settlement what it knows it cannot obtain through judicial process—a below-market direct license. Apple’s tactics are egregious.”

 

 

This post was last modified on mai 25, 2017, 8:24 PM 20:24

Disqus Comments Loading...