Multi dintre voi probabil ati inceput sa observati ca aplicatiile pentru iPhone si iPad ocupa din ce in ce mai mult spatiu anual in terminalele noastre, lucru pe care cam toata lumea l-a sesizat. Incercand sa afle ce se intampla de fapt in spatele acestei schimbari, o companie americana a facut un studiu in care a comparat dimensiunile aplicatiilor disponibile in App Store pentru iPhone si iPad.
Conform celor de la Sensor Tower, aplicatia Facebook are nevoie, doar la instalare, de 388 de MB de spatiu pe iPhone, de 12 ori mai mult decat avea nevoie in 2013. In cazul Snapchat aplicatia are nevoie de 203 MB acum fata de 4 MB in 2013, cresterea fiind de 50x, sau procentual de 4,975%, enorm indiferent despre ce fel de iDevice vorbim.
Cam acelasi lucru se intampla si cu cele mai populare 10 aplicatii din App Store SUA, care sunt distribuite la nivel global, spatiul ocupat de acestea in iPhone si iPad crescand substantial. Cea mai mare crestere efectiva pentru spatiul ocupat de fiecare aplicatie a inceput sa fie resimtita mai puternic din 2015, cand Apple a crescut la 4 GB dimensiunea maxima a aplicatiilor pentru iPhone si iPad.
Avand in vedere acest trend, este de asteptat ca spatiul ocupat de catre aplicatiile pentru iPhone si iPad dupa instalare sa continue sa creasca in urmatorii ani. Acest lucru ne afecteaza in principal pe noi, deoarece aplicatiile ne vor lua din spatiul util pentru poze si clipuri video, ori alte aplicatii, dar dezvoltatorilor le pasa mult prea putin de asta.