iPhone 8 are probleme de productie cu unele componente, iar asta va duce in final la stocuri foarte mici pe care compania Apple le va putea pune in vanzare pentru clientii sai. Conform unor informatii venite, aparent, chiar de la partenerii companiei Apple, se pare ca exista probleme foarte mari cu productia de ecrane OLED pentru noul iPhone 8, ce va fi lansat in toamna.
Se pare ca Samsung nu prea poate sa faca fata cererilor companiei Apple si nu ar putea produce suficient de multe ecrane OLED pentru a acoperi cererea pentru iPhone 8. Desi coreenii sunt cei mai mari producatori de ecrane OLED pentru intreaga industrie smartphone, ei bine iata ca iPhone 8 le complica serios planurile, ei avand comenzi si e la alti producatori de smartphone-uri.
Samsung este totusi doar una dintre problemele companiei Apple, deoarece separat de ei se pare ca exista alti producatori de componente la care Apple a facut comenzi pentru iPhone 8, dar de la care nu stie daca va primi tot ceea ce a comandat. Vorbim aici despre cei care produc senzorii pentru camera frontala a iPhone 8, dar si camera frontala, ei avand mari dificultati in a respecta specificatiile Apple.
iPhone 8 – Probleme de Productie, Stocuri Mici
Primele componente pentru iPhone 8 au inceput sa fie deja livrate la Foxconn, Pegatron si Wistron, aceste trei companii urmand a asambla viitorul smartphone Apple. Ele au inceput deja sa angajeze persoane pentru productia iPhone 8 si iPhone 7S din aceasta toamna, in total putand fi angajate pana in 300.000 – 400.000 de persoane, sau poate chiar mai multe, asa cum se intampla anual.
Partea buna este ca TSMC, producatorul viitorului chip A11 cu procesorul iPhone 8, pare sa isi desfasoare fara probleme activitatea in momentul de fata. Incasarile TSMC au crescut cu 20% in luna mai dupa initierea productiei de test a chip-ului A11 pentru iPhone 8, iar in urmatoarele luni cei de la Apple vor plati si mai multi bani pentru ca productia sa se desfasoare fara probleme.
“Industry sources have predicted shipments of upcoming iPhones could be interrupted, with yield rates at assembly plants and the supply of OLED panels likely to become issues. While Samsung Display has promised to fully support Apple with regards to the supply of OLED panels, only 3-4 million OLED-based new iPhone devices will be ready for shipping.”
Din cauza tuturor acestor dificultati de productie pe care partenerii Apple le au cu componentele iPhone 8, doar 3 – 4 milioane de unitati ar putea fi puse in vanzare in toamna. Daca ne gandim ca Apple vinde, de obicei, peste 11 milioane de terminale iPhone in weekend-ul lansarii, atunci iPhone 8 ar putea fi extraordinar de greu de cumparat de catre fanii celor din Cupertino.
De cateva luni de zile ni se tot aduc in discutie problemele de productie pe care Apple le va avea pentru iPhone 8, asa ca s-ar putea sa fim pregatiti din timp pentru ceva rau.