YouTube este cea mai mare platforma de video sharing de pe planeta si are una dintre cele mai utilizate aplicatii pentru iPhone, iPad si iPod Touch. Probabil va amintiti ca incepand cu iOS 6 beta 4, din anul 2012, aplicatia nativa YouTube a disparut din iPhone si iPad, iar atunci foarte multa lume a spus ca Apple a luat decizia de a o elimina.
Ei bine, un fost angajat al companiei YouTube a vorbit recent despre aceasta decizie foarte controversata, la acea vreme, prezentand ceea ce s-a intamplat “in umbra”. Hunter Walk este numele acestui angajat, iar el afirma ca Google a decis ca aplicatia YouTube nativa pentru iPhone si iPad sa fie retrasa, cei din Mountain View dorind sa preia din nou controlul asupra aplicatiei.
Google a decis sa nu prelungeasca un contract existent cu Apple pentru a oferi in continuare aplicatia YouTube in mod nativ in iOS, ea platind si o suma serioasa de bani anual pentru asta. In 2012 s-a spus ca lansarea Apple Maps si dorinta Apple de a scapa complet de Google din iOS a dus la eliminarea aplicatiei native YouTube, insa se pare ca de fapt Google a vrut sa preia controlul asupra aplicatiei.
YouTube a decis in anul 2012 retragerea aplicatiei native iPhone si iPad
Pana in 2012 compania Apple controla total ceea ce se intampla in aplicatia YouTube, iar cei de la Google au acceptat situatia pentru ca platforma lor sa creasca. YouTube era promovat de Apple si de operatorii de telefonie mobila, iar Google dorea ca accesul la platforma printr-o aplicatie nativa sa fie o functie pe care consumatorii sa o ceara cand cumpara un smartphone.
Popularitatea foarte mare a YouTube din anul 2012 i-a dat increderea companiei Google de a decide sa refuze sa mai prelungeasca intelegerea cu Apple pentru a oferi nativ aplicatia in iOS. Google a dezvoltat o noua aplicatie YouTube pe care a lansat-o in App Store cand iOS 6 a fost oficial disponibile, iar de atunci ea este una dintre cele mai descarcate din magazinul de aplicatii al Apple.
“2012 iOS6, time for YouTube to take back control of our app, which was still Apple-created. Made gutsy move to not renew agreement… great YouTube/Google mobile teams (eng, product, marketing, BD, etc) all worked together. Risky to be removed from all iOS6 devices!… millions & millions of phones – YouTube app disappeared!!! But consumers reinstalled from App Store, promos from other Google apps.”
Practic, Google nu prea stia ce se intampla in aplicatia YouTube cand era accesata de oameni si avea nevoie de informatii de acest gen pentru a-si imbunatati serviciul. Apple nu dorea sa-i ofere acces la asemenea date, asa ca Google a gasit ca singura solutie retragerea aplicatiei YouTube ca una nativa a iPhone si iPad, cu riscul ca popularitatea si utilizarea platformei sa fie afectate.
Desigur ca asta nu s-a intamplat, iar YouTube ramane principala platforma pentru video sharing de pe planeta.
This post was last modified on iun. 30, 2017, 8:13 PM 20:13