X

Metroul mai accesibil nevazatorilor multumita Fundatiei Orange

Tandem Acces  este o aplicatie pentru iPhone si Android lansata saptamanile trecuta de catre Fundatia Orange in parteneriat cu Asociatia Tandem si Metrorex. Aplicatia a fost dezvoltata pentru a ajuta nevazatorii din Bucuresti sa se deplaseze mai usor cu metroul, Fundatia Orange si Tandem transformand capitala Romaniei in prima din Europa unde exista un sistem de accesibilizare a accesului la metrou multumita aplicatiei Tandem Acces.

Aplicatia Tandem Acces a fost dezvoltata in cadrul unui proiect numit „Lumea prin Culoare și Sunet”, el fiind finantat de catre Fundatia Orange cu suma de 50.000 de euro. In parteneriat cu cei de la Tandem, Fundatia Orange a reusit practic sa dezvolte aplicatia Tandem Acces pentru a-i ajuta pe toti cei 6000 de nevazatori din Bucuresti sa circule in mod independent cu metroul folosindu-se doar de un smartphone iOS sau Android.

Tandem Acces se bazeaza pe 1000 de Beacon-uri Bluetooth care au fost instalate in toate cele 53 de statii ale metroului din Bucuresti, ele fiind folosite pentru a localiza utilizatorul in statie. Chiar din momentul intrarii intr-o statie de metrou, aplicatia Tandem Acces alerteaza utilizatorul cu privire la zona in care se afla si la distantele de care se afla turnichetii care ii permit sa intre in statie, plus eventualele obstacole din cale, scari rulante, fixe, etc.

Utilizatorii aplicatiei Tandem Acces primesc mesaje de localizare si de orientare (pe care le pot asculta cu ajutorul aplicatiilor de tip voice-over)  care le spun unde se afla, cum ajung mai departe, pe culoarele de acces spre peroane, scarile rulante, sau fixe, pe care trebuie sa le traverseze, dar si cu privie la proximitate fata de peron.

Metroul mai accesibil nevazatorilor multumita Fundatiei Orange

Tandem Acces ajuta nevazatorii sa se orienteze mai usor in spatiu intr-o statie de metru, inclusiv sa ajunga peronul de la care trebuie sa se urce in metrou pentru a pleca spre destinatie. Aplicatia Tandem Acces ii ajuta pe nevazatori sa aiba si posibilitatea de a deveni complet independenti in calatoriile cu metroul, Beacon-urile fiind amplasate in pozitii cheie din interiorul statiilor pentru a oferi localizare exacta si directii corecte pe telefoane.

Tandem Acces functioneaza in metrou independent de semnal GPS, sau GSM, utilizand doar semnalul Bluetooth, deci poate fi folosita in orice conditii. Cu ajutorul aplicatiei Tandem Acces, orice persoana nevazatoare se poate deplasa mai usor cu metroul prin Bucuresti fara a fi insotita de catre cineva, sistemul fiind in momentul de fata oferit in versiune beta, cu imbunatatiri constante implementate.

Aplicatia Tandem Access poate fi descarcata din App Store pentru iPhone, de aici, si din Google Play pentru Android, de aici.

Multumita Fundatiei Orange, Bucurestiul intra in lumea civilizata a Europei cu un sistem de acces la metrou si pentru nevazatori, o categorie de persoane pe care nu doar statul, ci si societatea o ignora cu desavarsire.

Tandem Acces este doar una dintre initiativele extrem de bune sustinute de catre Fundatia Orange, asociatia investind foarte multi bani in proiecte sociale in cei 5 ani de activitate. Doar in proiectele sustinute prin programul „Lumea prin Culoare și Sunet”, Fundatia Orange a investit peste 2 milioane de euro in ultimii 5 ani pentru usurarea vietii persoanelor cu deficiente de auz si de vaz.

This post was last modified on aug. 22, 2017, 11:30 AM 11:30

Disqus Comments Loading...