iPhone X a ajuns intr-un final la iDevice.ro si am avut ocazia de a folosi telefonul inainte de a va impartasi primele mele impresii in legatura cu el, dar desigur ca acesta este doar inceputul. iPhone X a fost lansat oficial in Romania, iar in momentul de fata il mai puteti precomanda de aici, de aici, sau de aici si exista sanse sa mai gasiti unitati in stoc, sau a aveti norocul de a vi se livra mai rapid o unitate de catre magazine.
Ecranul OLED, noul design si decupajul
Primul lucru care te intampina la noul iPhone X este design-ul schimbat de catre Apple, un ecran OLED dominand panoul frontal, pana in momentul in care ajungi la decupajul din partea superioara. Avand telefonul in mana, consider in continuare ca iPhone X are un decupaj urat, insa nici marginile laterale groase nu sunt ceva de laudat, dar per total, telefonul arata mai bine decat in poze, asa ca va recomand sa mergeti sa-l folositi prin magazinele care il au expus.
Marginile laterale ale carcasei iPhone X sunt, in cazul modelului ales de mine, vopsite intr-o culoare care in lumina puternica arata a space grey, insa in rest seamana cu un negru lucios. Trebuie sa recunosc faptul ca aici Apple merita laude din plin, deoarece in comparatie cu iPhone 7 sau iPhone 8, telefonul are un aspect premium, asa cum ar si trebui sa aiba un telefon care costa atat de multi bani, indiferent de cine e facut.
Carcasa din sticla a iPhone X se imbina perfect cu structura din otel inoxidabil si telefonul arata, din punctul meu de vedere, mult mai bine decat iPhone 8 space grey, sau decat versiunea argintie a iPhone X. Daca ati avut un iPhone 7 jet black inainte, atunci versiunea space grey a iPhone X este cea mai apropiata de ceea ce a lansat Apple anul trecut, chiar daca vorbim despre un gri inchis pentru carcasa, nu despre negru.
Ecranul OLED al iPhone X impresioneaza prin marime in raport cu carcasa, insa din pacate isi schimba culoarea mult in functie de unghiul din care il privesti. Din pacate n-am reusit sa surprind asta in poze, dar ecranul isi schimba nuantele intre cele calde si reci daca misti doar putin capul in sus sau in jos in timp ce il privesti, iar asa ceva n-am vazut la Samsung Galaxy S8 si este foarte ciudat la iPhone X.
Separat de aceasta afisare ciudata a culorilor pe ecranul iPhone X in functie de unghiul de folosire, ecranul OLED afiseaza culori vibrante si are o luminozitate buna, asa ca sper sa ma pot obisnui cu schimbarile de nuante.
Face ID – recunoastere faciala simpla si usoara
Face ID este cel de-al doilea mare punct cheie al iPhone X, sistemul de recunoastere faciala inlocuind Touch ID pentru securitate biometrica, iar schimbarea este una extrem de buna. Face ID se seteaza in cateva secunde, mult mai repede decat Touch ID, iar din acel punct nu trebuie sa iti mai faci vreo grija cu el, pentru ca deblocarea se face aproape imediat, fara erori, deocamdata, insa nu la fel de repede precum Touch ID, dar pot sa supravietuiesc cu asta.
De la setarea Face ID si pana la scrierea articolului am facut cateva zeci de deblocari, toate fara vreo esuare, toate la fel de simplu precum ati vazut la Apple. Autorizarea se face imediat pentru descarcarea de aplicatii, sau accesarea de meniuri, fara a mai atinge ecranui si fara a mai face altceva, aici Face ID fiind mai rapid decat Touch ID, lucru pe care l-am vazut deja in cateva clipuri video.
Per total, imi place Face ID si n-as vrea sa ma mai intorc la Touch ID, deocamdata.
Noile camere si performantele
iPhone X m-a uimit in primele unboxing-uri cu performantele pe care le avea, iar in viata reala situatia se pastreaza, intr-o anumita masura. Este adevarat ca iPhone X functioneaza foarte rapid, insa cand incepeti sa accesati Animoji, sau alte functii complexe, veti mai vedea usoare blocaje, asa ca telefonul nu este chiar atat de perfect, chiar daca functioneaza foarte rapid, chiar mai bine ca iPhone 8.
Camera TrueDepth isi face treaba excelent pentru recunoaterea faciala, iar selfie-urile cu functia Portret sunt ceva ce fetele vor iubi, iar asta pentru ca vorbim despre functionalitate superioara fata de functiile standard de facut poze. Urmarirea miscarilor fetei pentru recunoasterea faciala se face destul de bine, cu unele blocaje sau momente in care telefonul pare sa ramana in urma, dar totul depinde de cum il folositi.
Camera principala nu mi se pare a fi cu mult mai buna decat cea din iPhone 8, insa n-am avut prea mult timp sa o tesez, asa ca aici voi reveni cu informatii in cursul zilelor urmatoare.
Gesturile si Animoji
Gesturi ? Multumesc Apple. Credeam ca ma voi obisnui cu greu sa folosesc noul sistem de gesturi al iPhone X fara buton Home, insa trebuie sa recunosc faptul ca n-as mai vrea sa revin la un telefon cu buton Home. Gesturile sunt atat de usor de folosit, atat pentru trecerea intre aplicatii, sau pentru accesarea task switcher-ului, incat sunt de parere ca oricine se va obisnui foarte rapid cu ele.
Animoji sunt un truc interesant pentru iPhone X, ceva cu care va veti juca putin dupa ce-l cumparati, insa cel mai probabil veti da uitarii aceasta functie pentru ca utilitatea ei este redusa. Animoji nu functioneaza 100% fluid, am intalnit blocaje in inregistrare, sau in urmarirea miscarilor fetei, insa era de asteptat sa exista asa ceva, pentru ca nimic nu este perfect, nici un telefon de 5400 de LEI.
iPhone X este un telefon care, ca sa fiu complet sincer, te atrage, deoarece ofera o alta experienta vizuala si o alta experienta pentru utilizare, compania Apple dandu-ne mult de lucru cu el. Da, iPhone X nu pare sa fie perfect, da iPhone X ne va obliga sa ne obisnuim cu cateva lucruri noi, insa cred ca foarte multa lume va fi multumita de el, il va aprecia si nu va dori sa-l mai lase din mana.
Cam atat deocamdata, daca mai doriti sa aflati si alte informatii, sectiunea de comentarii este deschisa pentru orice fel de intrebari.