eMAG, cel mai mare magazin online din Romania, este investigat in momentul de fata de catre consiliul concurentei pentru posibile practici anticoncurentiale in raport cu comercianti cu amanuntul de produse de larg consum. Vorbim despre o investigatie care este in plina desfasurare la eMAG, in mijlocul reducerilor de Craciun din aceasta pagina, de ceva vreme, dupa ce autoritatile au ridicat deja o serie de documente din cadrul sediului companiei Dante International.
eMAG a fost vizitata de catre autoritatile care au cerut documentele in baza unei hotarari a Curtii de Apel Bucuresti, iar acum acestea sunt investigate de catre inspectorii de la Consiliul Concurentei. Vorbim despre o situatie interesanta in care se afla eMAG, reprezentantii celui mai mare magazin online din Romania asteptandu-se cel mai probabil ca la un moment dat sa treaca si printr-o procedura de acest gen.
”Investigația vizează un posibil comportament discriminatoriu al Dante în raport cu comercianți cu amănuntul de produse de larg consum, care reprezintă concurenți direcți ai companiei, în calitate de comerciant de produse de larg consum. Inspecțiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel București și sunt justificate de necesitatea obținerii tuturor informațiilor și documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurențiale analizate.”
eMAG are cea mai variata gama de produse din Romania, cu un marketplace care numara peste 2 milioane de produse de la cateva mii de comercianti din Romania in momentul de fata. Investigatia are la baza platforma marketplace prin care toti acesti comercianti vand produse cu ajutorul eMAG, investigatia avand cel mai probabil la baza o plangere facuta de catre un comerciant suparat pe companie.
eMAG e investigat pentru practici anticoncurentiale
eMAG este un magazin online dezvoltat de catre compania Dante International, ea facand parte din fondul de investitii Naspers, acesta cumparand pachetul majoritar de actiuni cu cativa ani in urma. De atunci, eMAG a avut o crestere impresionanta a vanzarilor in fiecare an si a adus Black Friday in Romania, pe care l-a transformat intr-un eveniment national la fiecare sfarsit de luna noiembrie, lucru nu foarte usor de realizat.
Ce vor descoperi autoritatile in urma investigarii eMAG e greu de estimat, insa investigatiile de acest gen sunt utile pentru a pastra un mediu concurential corect in Romania, indiferent despre ce magazin e vorba. Concluziile investigatiei facute in acest moment impotriva eMAG vor fi cel mai probabil dezvaluite de Consiliul Concurentei anul viitor, atunci urmand a fi anuntate si eventuale sanctiuni ce-ar putea fi impuse magazinului.
Iata ce a avut de spus magazinul : “Colaborăm cu autoritatea de concurenţă şi punem la dispoziţie toate informaţiile necesare pentru clarificarea specificului activităţii de comerţ online prin platforma marketplace. Platforma marketplace reprezintă o opţiune suplimentară pentru comercianţii care vor să acceseze un nou canal de vânzare. Aceştia pot fi comercianţi online sau magazine tradiţionale care vând deja prin canale proprii sau alte platforme de tip marketplace. Pe platformă, comercianţii îşi stabilesc singuri politicile comerciale. Investim constant în tehnologia platformei marketplace în beneficiul clienţilor, care astfel au acces la o diversitate mare de produse”
This post was last modified on dec. 22, 2017, 6:07 PM 18:07