Apple Park este cel mai extravagant sediu de companie americana construit in ultimii ani, compania Apple cheltuind aproape 5 miliarde de dolari pentru a-i ridica in Cupertino. Suma este aproape dubla fata de cele 3 miliarde de dolari bugetate initial pentru proiect, dar cand Jony Ive se implica, stii ca vor creste costurile.
In aceasta idee, se pare ca Apple a cheltuit 1200 de dolari pentru fiecare dintre scaunele pe care o vasta majoritate dintre angajatii sai vor sta cand lucreaza in Apple Park. Vorbim despre scaune numite Vitra Pacific, Jony Ive alegandu-le personal dupa o discutie cu producatorii sai, acestia explicand cat de silentioase si perfecte sunt ele de folosit in orice mediu.
Jony Ive a ales special scaunele pentru toti cei care lucreaza in Apple Park, insa e foarte posibil ca oamenii din conducerea companiei sa aiba scaune si mai scumpe de atat. La pretul sau de baza, un scaun Vitra Pacific este mai scump decat un iPhone X, insa cumparate in cantitati mari, ele probabil sunt mai ieftine.
Extravagantele de acest gen fac din Apple Park un sediu in care orice angajat si-ar dori sa lucreze, insa aici vorbim doar despre o parte dintre beneficiile de care se bucura angajatii Apple.