iPhone 9 va avea vanzari extrem de bune in 2018, conform unor noi informatii privind viitorul model de telefon mobil cu ecran LCD de 6.1 inch pe care Apple vrea sa il lanseze in toamna anului 2018. Conform celebrului analist Ming-Chi Kuo, iPhone 9 va genera vanzari de 100 de milioane de unitati in 2018, in principal multumita noilor functii pe care le va implementa compania Apple si in subsidiar multumita pretului decent de vanzare.
iPhone 9 nu va avea ecran OLED, carcasa din sticla, structura din otel inoxidabil, insa va semana cu iPhone X si va avea camera TrueDepth pentru Face ID, deci va avea inclusiv un decupaj in partea superioara a carcasei. In ciuda diferentelor fata de iPhone X si fata de iPhone XS in 2018, iPhone 9 urmeaza sa aiba vanzari mai mari in urmatorul an decat iPhone X in aceeasi perioada, cel din urma fiind cotat la 62 de milioane de unitati.
iPhone 9 se va vinde ca painea calda in 2018
iPhone 9 nu va avea o camera duala, asa cum ne-a invatat compania Apple cu iPhone-urile cu ecrane de 4.7 inch, iar ca inlocuitor pentru iPhone 8 va ramane inclusiv fara 3D Touch incepand de anul acesta. Situatia este una foarte interesanta, mai ales ca iPhone 9 Plus nu va exista in oferta celor de la Apple, compania americana intentionand sa lanseze un iPhone XS Plus pentru clientii sai, acesta urmand a avea un ecran de 6.4 – 6.5 inch, care va acoperi tot panoul frontal.
iPhone 9 este vazut de catre analisti ca viitoarea “vaca de muls” pentru compania Apple, iar asta pentru ca le va aduce clientilor o optiune ieftina a unui smartphone cu schimbari pe care le doreau inca din 2017. iPhone X nu putea fi facut asa din cauza ecranului OLED si a camerei TrueDepth, care initial a fost greu de produs, insa cu iPhone 9 lucrurile sunt mai simple si materialele mai ieftine, asa ca Apple urmeaza sa scoata profit bun de pe urma sa in 2018 si 2019.