Google Assistant, asistentul personal lansat de catre compania Google ca si competitor pentru Siri, este acum disponibil inclusiv pentru tabletele iPad ale companiei Apple. Google Assistant este integrat nativ in sistemul de operare Android, insa in cazul iPhone si iPad vorbim despre o aplicatie separata care trebuie descarcata prin intermediul AppStore.
Aplicatia Google Assistant pentru iPhone si iPad ofera acelasi design pentru ambele tipuri de terminale mobile, compania Google doar modificand dimensiunile pentru a fi rulat pe ambele. Aplicatia este compatibila atat cu iPad Mini, cat si cu iPad Pro 12.9 inch, deci Google ofera suport pentru toate tipurile de tablete pe care compania Apple le are in acest moment.
Google Assistant este capabil sa seteze reminder-uri, intrari pentru calendar, poate sa ofere raspunsuri pentru diverse intrebari si sa ofere diverse alte informatii. Google Assistant functioneaza in baza unui sistem de inteligenta artificiala dezvoltat de catre compania Google, el fiind mai avansat decat Siri in ceea ce priveste intelegerea comenzilor utilizatorilor.
Google Assistant este extrem de limitat pe iPhone si iPad, el putand fi folosit exclusiv in aplicatia care se descarca din AppStore, deci nu poate fi utilizat in vreo alta interfata. Google Assistant este in momentul de fata disponibil doar in AppStore SUA, deci daca vreti sa il decarcati in Romania, va trebui sa folositi un Apple ID pentru SUA.