Apple a pierdut o noua parte a procesului deschis de catre compania VirnetX acum nu mai putin de 8 ani de zile, fiind acum obligata sa plateasca 502.6 milioane de dolari catre ea. Procesul a pornit din cauza unor brevete de inventie pe care VirnetX le detine, ele descriind tehnologii care sunt folosite pentru FaceTime si iMessage in iOS, Apple avand multe hotarari date impotriva sa, insa de fiecare data a reusit sa forteze reinceperea procesului.
Decizia de astazi nu este definitiva, insa aduce despagubiri mai mari decat cele de 439.7 milioane de dolari stabilite in octombrie 2017 impotriva companiei Apple. Atunci americanii au facut apel impotriva deciziei, iar ceea ce s-a hotarat acum le este defavorabil, insa desigur ca batalia legala dintre companii va continua si in 2018.
Dupa 8 ani de litigiu, cei de la Apple au pierdut cateva milioane de dolari cu avocatii folositi pentru a impiedica plata despagubirilor, iar lucrurile vor tot continua asa. Partea interesanta este ca brevetele folosite de catre companie impotriva Apple au validitatea atacata in alte instante, dar o hotarare nu a fost data in acea cauza, iar procesul cu Apple s-ar putea termina inainte ca ea sa apara.
“VirnetX Holding Corp. won $502.6 million against Apple Inc. after a federal jury in Texas said the maker of iPhones was infringing patents for secure communications. VirnetX claimed that Apple’s FaceTime, VPN on Demand and iMessage features infringe four patents related to secure communications.”
Intre timp, cei de la Apple incearca sa prelungeasca disputa pana in momentul in care se va lua o hotarare cu privire la validitatea brevetelor aduse in discutie, deoarece invalidarea va duce la disparitia procesului. Pana atunci, cei de la Apple au incalcat intr-adevar tehnologiile brevetate, iar singurul lucru ramas neclar este daca brevetele mai sunt valide, sau nu.
This post was last modified on apr. 11, 2018, 7:48 AM 07:48