Ofertarea prin telefon a devenit o practica uzuala in Romania, operatorii telecom stresand la propriu clientii cu foarte multe apeluri pentru a-i convinge sa accepte ofertele pe care ei le au intr-un moment sau altul. Avand in vedere numarul mare de oferte care exista pe piata si dorinta unora de a avea rapid beneficiile dorite, unele persoane accepta prin telefon anumite oferte de TV/internet/telefonie, insa nu toti stiu care le sunt drepturile.
Pentru ca la ANCOM se aduna plangeri peste plangeri pentru ofertele de TV/internet/telefonie pe care oamenii le primesc si le accepta, agentia guvernamentala a listat drepturile de care beneficiaza clientii. Mai jos puteti vedea cele trei drepturi principale pe care orice client le are in momentul in care incheie un “contract la distanta”, adica atunci cand accepta prin telefon sa incheie o noua oferta de TV/internet/telefonie mobila de la un operator telecom.
Drepturile tale cand accepti prin telefon o oferta de TV/internet/telefonie
Cei de la ANCOM listeaza cele trei drepturi principale de care trebuie sa stiti si pe care trebuie sa le aveti in vedere in momentul in care sunteti ofertat de la distanta de catre un reprezentant al unui operator telecom. Ele sunt foarte simple, usor de inteles si de tinut minte, asa ca ar fi bine sa le cititi cu mare atentie pentru a sti ce trebuie sa primiti atunci cand o companie incearca sa obtina de la voi incheierea, sau prelungirea unui contract.
- utilizatorii trebuie să primească, într-un mod adecvat mijlocului de comunicare la distanță utilizat, o serie de informații cu privire la serviciile pe care urmează să le contracteze, înainte ca aceste contracte să producă efecte obligatorii pentru ei;
- un astfel de contract intră în vigoare numai după ce utilizatorii și-au exprimat consimțământul în scris, pe un suport durabil (e-mail, scrisoare, fax) în cazul în care serviciile au fost contractate prin telefon, fax ori e-mail sau după ce furnizorul a confirmat comanda, în cazul în care serviciile au fost contractate online (prin intermediul unui site sau printr-o aplicație);
- utilizatorii au dreptul să se retragă din contract, fără nicio justificare, în termen de maxim 14 zile de la încheierea contractului.
Pe scurt, aveti dreptul sa primiti prin telefon informatiile importante privind serviciile contractate, contractul intra in vitoare numai dupa ce vati exprimat in scris consimtamantul si aveti dreptul sa anulati contratul in 14 zile fara vreo justificare. Practic, vorbim despre niste reguli de bun simt, care nu intotdeauna sunt avute in vedere de catre operatorii de telefonie mobila, in special in ceea ce priveste confirmarea pe un suport durabil, in majoritatea cazurilor cerandu-se doar confirmarea vocala prin telefon.
This post was last modified on apr. 19, 2018, 10:00 PM 22:00