Apple a convins in ultima vreme o serie de angajati ai companiei Intel sa i se alature pentru a dezvolta viitoare produse interesante pentru clienti, acestia lucrand intr-un laborator secret din Washington. Peste 20 de persoane fac parte din echipa de fosti ingineri ai celor de la Intel, acestia avand o varietate de functii noi in cadrul companiei.
Apple este de ceva vreme in mijlocul unor zvonuri care indica faptul ca intentioneaza sa lanseze un Mac in care vrea sa foloseasca procesoare ARM in locul celor alor Intel. Schimbarea este una uriasa, deoarece Apple va renunta la produsele unui partener traditional pentru a folosi procsoare proprii, asa cum se intampla si cu iDevice-urile.
Apple: Laboratorul SECRET unde lucreaza ingineri Angajati de la Intel
Apple este foarte serioasa cu initiativa sa de a renunta complet la Intel pentru procesoarele care sustin functionalitatea Mac-urilor, insa nu o va face chiar imediat. E foarte posibil ca Apple sa lanseze initial cateva modele de Mac-uri care au procesoare ARM pentru a vedea cat interes exista pentru ele, iar mai apoi sa renunte complet la cei de la Intel
“Apple has a secret in Washington County. The Silicon Valley company has hired close to two-dozen people in a hardware engineering lab there, raiding Intel and other Oregon tech employers for a variety of roles, according to job postings, social media profiles and an individual familiar with Apple’s recruiting efforts. LinkedIn profiles indicate Apple has been hiring for its Washington County site since November and that a number of its new employees previously held senior research or engineering roles at Intel.”
Apple a mai folosit in trecut procesoare proprii pentru Mac-urile sale, insa intr-un final a revenit la Intel, iar istoria s-ar putea repeta, insa nu acum, ci peste cativa ani buni. Cand va lansa Apple primul sau Mac echipat cu procesor ARM in locul celor alor Intel, deocamdata nu se stie, insa planurile companiei sunt avansate in acest moment.
This post was last modified on iun. 1, 2018, 8:24 AM 08:24