iOS 12 a fost lansat aseara de catre compania Apple in versiune beta pentru dezvoltatorii de aplicatii pentru platforma iOS, si desigur ca am instalat-o pentru a testa noutatile pe care cei de la Apple le-au anuntat. La prima deblocare a iPhone X pe iOS 12 am ramas putin blocat de faptul ca nu exista absolut nimic nou care sa-ti dea impresia ca ai instalat vreun update major pentru sistemul de operare, totul aratand exact la fel precum in iOS 11.
Incepand sa caut schimbarile pe care Apple le-a implementat in iOS 12, majoritatea par mai mult a fi functii care ar fi trebuit sa existe in mod natural in iOS, decat inovatii, sau noutati substantiale. La nivel de interfata iOS 12 nu va uimi pe nimeni, pentru ca nimic major nu se schimba, iar din ceea ce a anuntat Apple nou, cu adevarat utile imi vor fi putine lucruri, iar asta pentru ca, in realitate, Apple a anuntat putine noutati cu adevarat importante.
iOS 12: Primele Impresii si prima Dezamagire
Cei care spuneau ca iOS 12 va fi o actualizare centrat in principal pe rezolvarea de probleme si imbunatatirea de performante, nu pe implementarea de functii utile, avea dreptate, iar asta e o mare dezamagire, cel putin pentru mine. Da, e util sa vezi detatliat ce-ti consuma bateria si cat timp petreci in aplciatii, dar interesul in ele dispare, iar functiile pentru limitarea accesului la aplicatii sunt utile daca ai copii, in rest, e doar un meniu inutil in plus.
Pe partea de performante, nu pot spune ca iOS 12 “m-a dat pe spate”, da pare usor mai rapid decat iOS 11, dar asta probabil pentru ca durata unor animatii a fost reduse, nu din alte motive, iar diferentele mi se par a fi minime. Din pacate, anul acesta Apple a ales sa ne lase fara noutati majore in iOS 12, a ales sa se concentreze pe rezolvarea de probleme, si va regreta asta, pentru ca ele vor exista, iar existenta lor va fi cu atat mai mult amplificata tocmai din cauza deciziei de acum.
Voi ce parere aveti despre iOS 12 ?